Copreședintele PNL, Vasile Blaga, i-a cerut demisia lui Varujan Vosganian din PNL, în direct la Realitatea Tv, precizând că după votul din Parlament, ar fi un gest de onoare ca Vosganian să demisioneze din partid.
„Eu aș vrea să fiu extrem de clar, dacă mai trebuia încă un motiv ca Senatul să se facă de râs, a reușit. Și îmi pare rău, pentru că și eu sunt membru al Senatului. Și înainte de toate, eu aș vrea să îi mulțumesc colegului Ariton pentru demnitatea de care a dat dovadă, și ieri, și astăzi. Nu i-a trecut prin cap să meargă el să voteze împotriva cererii în cazul lui, și asta s-a văzut și în rezultatul votului. Eu cred că de fapt astăzi, și asta este un lucru clar, și înainte de a trece la votul dat de PSD, vreau să mă uit în propria ogradă și să spun un lucru foarte simplu. Cei care cu adevărat, din PNL, din marele PNL, înțeleg comandamentul votului din 16 noiembrie, și poziția lui Klaus Iohannis și a noastră, au votat așa cum trebuie. De aceea am promis, vom face o analiza foarte serioasă în partid, foarte serioasă. Nu e vorba de oameni, e vorba de principii. Pe mine mă doare când e situația dificilă pentru un coleg, dar legea e pentru toți. Nu înteleg de ce să sufere toți românii pentru o mână de oameni, fie și ei parlamentari care nu înțeleg despre ce este vorba, sau se fac că nu înțeleg despre ce este vorba. Cred că un gest de onoare ar fi invers, dânsul (Varujan Vosganian) să își dea demisia din PNL", a spus Vasile Blaga.
Blaga l-a criticat dur pe Victor Ponta, pentru „fariseismul" de care a dat dovadă prim-ministrul.
„Nu pot să fiu de acord cu fariseismul lui Ponta, păi haideți să ne numărăm în Parlament, da, și să vedem de unde au venit voturile. Adică chiar nu îi este un pic rușine? Și-a pus oamenii să voteze în favoarea lui Vosganian și tot el face pe nebunul? O obrăznicie dusă la extrem. Dar pe mine asta nu mă deranjează, sunt învățat cu Victor Ponta. Dar sunt suparat pe colegii care azi au încălcat, mi-e jenă să o spun, tot ce am promis noi în campania electorală prezidențială", a mai spus Vasile Blaga.
Și senatorul Alin Tişe, vicepreşedinte al PNL, îi cere lui Varujan Vosganian să îşi dea demisia de onoare din partid, precizând că nu vorbeşte despre vinovăţia sau nevinovăţia lui Varujan Vosganian, aceste aspecte urmând să fie stabilite de instanţă, relatează realitateatv.net.
Preşedintele Klaus Iohannis, a scris, vineri, pe Facebook, despre cererile de încuviinţare a urmăririi penale a parlamentarilor, arătând că reînnoieşte apelul adresat clasei politice de a înţelege că un Parlament tolerant cu corupţia şi corupţii nu se va bucura niciodată de respectul cetăţenilor.
Este cea de-a doua postare a şefului statului, pe Facebook, pe această temă, după ce, joi, în timpul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, Klaus Iohannis a scris pe Facebook, că se aştepta ca Senatul să încuviinţeze cererea de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian.
Vineri, preşedintele a revenit asupra subiectului, arătând, tot într-o postare pe pagina de socializare, că „procedurile pentru cererile de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţiei parlamentarilor şi cele de efectuare a urmăririi penale pentru miniştri şi foşti miniştri, membri ai Parlamentului, trebuie să devină mai simple şi mai transparente", relatează Mediafax.