Consilierii municipali din partea Puterii și a Opoziției și-au dat mâna, marți, reușind să îl schimbe din funcție pe viceprimarul cu atribuții de primar, Iulian Teodorescu (ALDE).
Votul care l-a demis pe Teodorescu a fost rezultatul contribuției ambelor tabere politice importante din Consiliul Local Ploiești, PSD și PNL. Dacă Teodorescu (ALDE) a ocupat postul de șef al administrației, începând din luna martie, odată cu anunțarea demisiei fostului primar, Iulian Bădescu, funcție obținută cu susținerea directă a PSD, social-democrații sunt și cei care l-au trimis pe Teodorescu marți, pe tușă.
După demiterea lui Iulian Teodorescu, Consiliul Local Ploiești s-a întrunit, pentru a doua oară într-o zi, ca să îl numească în funcția de viceprimar cu atribuții de primar al municipului Ploiești pe Cristian Ganea.
Atmosfera de concordie absolută este cea care l-a împins, probabil, pe noul primar interimar Ganea (PSD) să le propună liberalilor un post de viceprimar al municipiului Ploiești, într-o ședință în care s-au schimbat politețuri între dușmanii politici.
Odată cu demiterea lui Teodorescu, și viceprimarul Iolanda Băzăvan a revenit la simpla calitate de membru al CL Ploiești (Detalii AICI).
Cristian Ganea, care ocupă funcția de președinte al PSD Ploiești, va rămâne primar interimar al municipiului Ploiești până la data alegerilor locale de anul viitor.
.