Deputatul PNL de Prahova Răzvan Prișcă a fost prezent, în studioul unei televiziuni centrale, de unde i-a transmis premierului demis Viorica Dăncilă că ar fi fost "mai util" să respecte legea și să fi venit deja cu draftul Legii de buget pe anul 2020, în loc să vehiculeze ipoteze precum suspendarea președintelui Iohannis.
Parlamentarul de Prahova a subliniat că termenul pentru prezentarea draftului Legii bugetului pentru anul viitor a expirat pe 15 octombrie. „Cred că era mai util din partea premierului interimar, pentru că, totuși, este prim-ministru interimar al României, să ne explice că, acum cinci zile, în 15 octombrie, conform legii, trebuia să vină cu primul draf al Legii de buget pe anul viitor. Așa spune legea, în 15 octombrie. Ar trebui să ne explice public cum vede actualul Guvern, încă interimar, închiderea acestui an în ținta de deficit de 3%, când noi suntem la 2,8%, prin septembrie. Ar trebui să ne explice cum s-a întâmplat și cum s-a ajuns ca două procente din deficit să însemne exclusiv dobânzi la creditele luate de acest Guvern”, a afirmat, potrivit b1.ro, Răzvan Prișcă, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.
Parlamentarul PNL de Prahova consideră că, în acest moment, Viorica Dăncilă nu face altceva decât să ducă mai departe „delirul lui Dragnea”, dar premierul demis este obligat „să dea niște răspunsuri, mai ales că este la sfârșit de mandat”. „Acum e clar, e sfârșitul ei de mandat ca prim-ministru. Ar fi fost de bun-simț, pentru cetățeni, atâția câți au fost, 25%, cum zic cei de la PSD că atâția oameni și-au pus încrederea în ei, pentru cei care și-au pus încrederea în ei acum trei ani și, și o mare parte dintre ei sunt dezamăgiți, să vină cu un raport asupra stării națiunii”, a adăugat deputatul PNL Răzvan Prișcă.