- Și Diana Șoșoacă s-a înscris în cursa pentru Palatul Cotroceni.
- Aceasta a mers la BEC joi după-amiază, pentru a-și depune candidatura însoțită de listele de semnături de la susținători.
Preşedintele SOS România, Diana Șoșoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central, unde s-a prezentat purtând mănuși de box. Aceasta a spus că vrea să arate, astfel, că „pumnul românului va învinge”.
Candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă la alegerile de la finalul anului trecut. Acum, la ieșirea de la BEC, aceasta a susținut că dosarul „este în regulă”. „Ni s-a spus că este cel mai complet şi cel mai original dosar cu semnături adevărate”, a completat Șoșoacă.
Citiți și: ALEGERI PREZIDENȚIALE. Motivarea CCR privind respingerea candidaturii depuse de Diana Șoșoacă
„Am depus o cerere la BEC pentru a fi primită în cadrul şedinţei în care se va analiza dosarul meu pentru că ordinul este să fiu respinsă. Nu se poate judeca şi respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte. Am dreptul să mă apăr în faţa oricărei instituţii. Este un drept fundamental, universal. Am cerut să fiu prezentă, parlamentarii au cerut să fie prezenţi pentru a putea să ne formulăm apărări, nu să fim efectiv şterşi sau acuzaţi fără să ne putem formula vreo apărare”, a aceasta.
„Eu nu am venit să lovesc pe nimeni, am venit să vă spun că pumnul românului va învinge. Pumnul lui Dumnezeu, feriţi-vă de pumnul lui Dumnezeu. Dumnezeu când dă, ia tot. Vreau fair-play. Dacă este să pierdem sau să câştigăm, să pierdem sau să câştigăm pe drept într-o competiţie egală, nu cu furt al sistemului, nu cu STS, nu cu bani plătiţi pentru voturi. Nu cu furt de voturi şi date la PSD, PNL şi AUR. Nu cu tot felul de comete şi guru care vin şi distrug suveranismul românesc”, completat liderul SOS România.
Șoșoacă i-a scris lui Trump
La depunerea candidaturii, Diana Șoșoacă a anunțat că i-a scris președintelui SUA, Donald Trump, „despre ceea ce s-a întâmplat în România. Pentru că indiferent dacă susţin eu sau nu susţin un contracandidat, nimeni nu trebuie să aibă parte de tratamentul pe care l-am avut eu, nici măcar Georgescu, cu toate mizeriile lui. Atâta timp cât nu este condamnat penal şi nu are o interdicţie legală judecătoarească de a candida, omul poate candida”. Liderul SOS susține că le-a trimis astfel de scrisori și vicepreşedintelui SUA, JD Vance, dar şi lui Elon Musk, ba chiar spune că, peste o lună, ar fi invitată la Mar-a-Lago.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană