- Doi foști miniștri ai Educației, un fost șef din SIE și liderul POT Anamaria Gavrilă se numără printre cei opt care și-au depus în ultima zi, la BEC, candidatura la alegerile prezidențiale.
Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din luna mai a adus și surprize. Una dintre ele este candidatura lui Remus Pricopie, fost ministru al Educației, rectorul SNSPA și unul dintre autorii contestațiilor împotriva lui Călin Georgescu.
Tot sâmbătă s-a prezentat la Biroul Electoral Central un alt fost ministru al Educației, Daniel Funeriu. „Rolul nostru acum e să ridicăm nivelul deliberării publice, să stabilim un standard comportamental înalt, să ne concentrăm pe lupta cu viitorul și să nu disipăm energie în războaiele trecutului. Vrem ca oamenii să vadă că suntem exemplari, că noi putem injecta încredere în societatea prea divizată de azi, că suntem cei care înțeleg și să le mulțumească celor în vârstă pentru efortul lor de a construi România de azi, dar și să muncim pentru copiii care se vor bucura de România de mâine.
Dragii mei, campania asta nu e o luptă cu ceilalți contracandidați. E o luptă cu noi înșine pentru a fi, în fiecare zi, mai buni cu noi, cu familiile noastre, cu oamenii din țara noastră. Să avem încredere în discernământul oamenilor: ei vor înțelege cui e bine să-și dea votul în cel mai important exercițiu de exprimare a suveranității naționale: votul pentru alegerile prezidențiale. Pentru că el arată direcția în care oamenii vor să ducă România”, a scris acesta, sâmbătă, pe rețelele de socializare.
Printre ultimii candidați care au ajuns cu dosarele la BEC se numără Silviu Predoiu, fost. nr. 2 în SIE. Acesta vrea să candideze din partea Ligii Acțiunii Naționale. Numele său s-a regăsit pe liste și la scrutinul din toamnă, când a obținut 0,12% din voturi.
La a doua încercare se află și Sebastian Constantin-Popescu, din partea Partidului Noua Românie. În toamnă, el a obținut 0,16% din numărul total al voturilor exprimate și a fost unul dintre candidații care au cerut anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.
La BEC a ajuns, sâmbătă, cu dosarul de candidatură, și președintele POT, Anamaria Gavrilă. „Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră, nu în calitate de candidat la prezidențiale, ci în calitate de continuator, alături de George Simion, a luptei pentru democrație, dusă de domnul Călin Georgescu și de români. Am acceptat să îmi depun candidatura având un singur gând, Turul 2, înapoi! Le mulțumesc tuturor românilor care au semnat și au fost alături de noi. Aceasta este o luptă pe care o putem câștiga doar dacă rămânem uniți și treziți în conștiință”, a declarat aceasta.
Oana Crețu, candidat desemnat de Partidul Social Democrat Unit, și-a depus dosarul sâmbătă și așteaptă verdictul BEC după ce, în toamnă, candidatura sa a fost respinsă, pentru că a avut un număr prea mic de semnături. PSDU este unul dintre cele două partide care, la alegerile parlamentare din 2024, a reușit să obțină peste 150.000 de voturi, scor pus pe seama asemănării denumirii sale (Partidul Social Democrat Unit) cu cea PSD. Partidul a folosit, de asemenea și o siglă asemănătoare, formată din trei torțe dispuse la fel ca trandafirii din sigla Partidului Social Democrat, sub care era trecut numele: PSD și mai jos, cu font mic, cuvântul „Unit”.
Omul de afaceri Gelu Drăgan și-a depus candidatura, ca independent, sâmbătă, așa cum anunțase că o va face după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu. Drăgan spune că, acum patru ani, un prezicător i-a spus, printre altele, că va ocupa o funcție înaltă. „Ce a zis omul acela despre mine s-a adeverit. Cred că am ajuns în ziua de azi cu prezicerile lui. El a zis că fie voi ocupa un post de președinte, fie un scaun mai înalt, iar eu în capul meu am zis că voi fi primul ministru, care nu e un scaun mai înalt ca cel de președinte, dar e mai interesant, că stăpânește România, e mai puternic. A mai apărut cineva de la Cluj care m-a dus la altul, mi-a făcut niște teste, o curățare energetică, am fost și la Mănăstirea Cășeiu. A fost prima dată când m-am spovedit la părintele de acolo de m-au luat toți dracii și mi-a spus că acum există posibilitatea să-mi șterg păcatele pe care le am și să am grijă de cele pe care le voi face. M-am săturat să tac, e momentul să ies în față și să o spun”, a declarat zilele trecute omul de afaceri, potrivit timponline.ro.
Al 8-lea dosar de sâmbătă a fost depus de candidatul independent Constantin Titian Filip. În trecut, acesta a mai candidat la Primăria Sectorului 4 și pentru funcția de primar general al Capitalei.
Biroul Electoral Central va analiza candidaturile și va decide cu privire la înregistrarea sau respingerea acestora.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană