Ministrul Economiei, Radu Miruță, a reacționat după criticile lansate de fostul premier Victor Ponta. Într-o postare publică, Miruță îl descrie pe Ponta drept „fost premier, dovedit plagiator, plătit de guverne ale unor țări non‑UE pentru consultanță”, acuzându‑l că promovează teme care nu servesc intereselor României.
Potrivit ministrului, atacurile repetate venite din zona lui Victor Ponta ar reflecta „disperarea găștii” din jurul acestuia. Miruță afirmă că astfel de reacții nu îl surprind și îl acuză pe fostul premier de lipsă de credibilitate.
„Nu sunt înger din icoană, dar atunci când astfel de oameni aruncă zilnic cu lături, înseamnă că ceea ce fac e corect”, a transmis Radu Miruță, care deține și interimatul la Ministerul Apărării.
Ministrul afirmă că Ponta nu are loc de muncă şi caută relevanţă pe baza „banilor altora”. „Probabil îi e greu când nu ai loc de muncă şi vrei să pari relevant pe ceea ce pare a fi banii altora. Atât a putut!”, a transmis Radu Miruţă.
În contextul acuzațiilor privind studiile sale universitare, Miruță a făcut publice diplomele, explicând că a finalizat o facultate de Electronică la București, fără restanțe, și o altă facultate la Târgu‑Jiu. El subliniază că doctoratul său „este pe bune, nu ca al lui Victor Ponta”.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană