- Biroul Permanent Național al PSD a decis, luni, ca social-democrații să nu voteze un guvern din care nu face parte, recomandarea urmând să fie înaintată Consiliului Politic Naţional.
„Biroul permanent naţional al PSD a decis astăzi să nu voteze guvernul Bolojan 2.0. Această recomandare a Biroului Permanent Naţional va fi înaintată Consiliului Politic Naţional. Este, conform statutului, forul politic care poate decide sau ia decizii în situaţii de acest tip. PSD spune astfel stop continuării politicilor de sărăcire a românilor şi economiei româneşti. Românii nu mai suportă taxe crescute, preţuri mari şi concedieri pe bandă rulantă”, a declarat Sorin Grindeanu la finalul şedinţei PSD de luni.
Grindeanu a argumentat că avem cea mai puternică prăbuşire a consumului din Uniunea Europeană și chiar din Europa, cea mai mare cădere a producţiei industriale din Uniunea Europeană, cea mai mare scădere a investiţiilor străine directe din ultimii 15 ani, plus cele mai mari majorări la preţul energiei electrice şi la combustibil.
„PSD nu poate gira, prin vot, continuarea acestui model economic al dezastrului. Am văzut că domnul Mureşan, inclusiv în această dimineaţă, a anunţat mândru că vrea să fie discipolul domnului Bolojan”, a precizat Sorin Grindeanu, subliniind că nu va vota Guvernul acestuia.
Citiți și: Siegfried Mureșan promite reducerea TVA la 19%: „De îndată ce România își va permite acest lucru”
„Este doar o regie de prost gust, pusă în scenă pe spatele şi pe răbdarea tuturor românilor. În loc de atacuri la PSD, parte dintre ele văzându-le chiar în această dimineaţă, înainte de a începe noi şedinţa şi de dorinţa de a continua politicile lui Bolojan, m-aş fi aşteptat de la domnul Mureşan să ne spună de unde acoperă cele aproximativ 30 de miliarde de lei lipsă din buget şi de ce au mutat banii din ultimul trimestru a anului pentru a acoperi trimestrul 3. Aş fi vrut să văd din partea domnului Mureşan, în loc de veşnicele înjurături la adresa PSD-ului, care e planul său pentru rectificare, dar şi care e viziunea pentru bugetul pe 2007. N-am văzut nimic în această perspectivă”, a arătat el.
„Pentru toate acestea şi nu numai, PSD a decis azi să nu voteze guvernul Bolojan 2.0”, a spus Grindeanu în conferinţă.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană