- Scris de Anca Visan
Sub titlul "Opreşte furtul lor! Sunt banii tăi de pensie", Partidul Naţional Liberal a lansat joi, în toată ţara, o petiţie împotriva aşa-zisei naţionalizări a banilor strânşi în fondul de pensii administrate privat, în cadrul Pilonului II de pensii. Deputatul Răzvan Prişcă a susţinut o conferinţă de presă la sediul PNL Prahova, în care a discutat despre istoricul şi randamentul Pilonului II de pensii şi a precizat că guvernanţii încearcă să acopere actualul deficit bugetar, creat prin "revoluţia fiscală", cu ajutorul celor aproape 9 miliarde de euro strânse în fondul de pensii private în cei zece ani de la lansarea acestui sistem în România. "Majoritatea PSD-ALDE a crescut cheltuielile bugetare, iar acum caută o soluţie pentru acoperirea acestei găuri negre", a afirmat parlamentarul prahovean, care a amintit că discuţii despre presupusa "naţionalizare" au existat de peste un an, iar reprezentanţii coaliţiei de guvernare le-au dezminţit, uneori "violent".
Deputatul PMP de Prahova Cătălina Bozianu se oprește, în cea mai recentă declarație politică a sa, asupra a ceea ce a fost, probabil, subiectul economic al acestei săptămâni. Este vorba despre anunțul Institutului Național de Statistică, privind creșterea inflației la cel mai mare nivel din iunie 2013 încoace. parlamentarul consideră că acesta este "prețul plătit de români pentru strategia electorală a lui Liviu Dragnea".
Deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu a transmis Primăriei Ploiești o solicitare prin care cere reprezentanţilor municipalității să arate care este stadiul realizării Registrului spațiilor verzi și termenul e finalizare a acestuia. Potrivit acestuia, documentul este obligatoriu pentru municipalitate și n-ar fi rău ca ploieștenii să afle dacă orașul lor este atât de... verde pe cât ar trebui.
Deputatul de Prahova Roberta Anastase se află la Istanbul, unde are loc Conferinţa preşedinţilor de parlamente din ţările membre ale OCEMN.
Deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu s-a dovedit cel mai vocal și implicat dintre parlamentarii care reprezintă județul, în legătură cu probleme care țin de poluarea Ploieștiului și a împrejurimilor. Acesta a trecut în revistă, luni, o parte dintre răspunsurile primise la sesizările înaintate autorităților competente, oprindu-se asupra unuia de la Ministerul Mediului, care merită, într-adevăr, toată atenția.
Parlamentarul USR de Prahova Dan Rădulescu, membru al Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, a participat, marți, la întâlnirea cu ministrul Educației, Valentin Popa, pentru care a avut mai multe întrebări referitoare la locurile alocate universităților și acuzațiile lansate privind numărul redus de locuri la doctorat. Ca și celorlalți colegi din Comisie, ministrul i-a oferit răspunsuri "lungi și goale de conținut", a comentat deputatul, nemulțumit de precizările lui Valentin Popa pe marginea unor teme de actualitate și de maxim interes.
USR derulează, în această perioadă, la nivel național, campania "Fără penali în funcții publice", un demers în sprijinul căruia încearcă să strângă, de la cetățenii de rând, cât mai multe semnături. La Ploiești, inițiativa s-a împotmolit în birourile administrației locale, la avizare. Și ca penibilul să atingă cote maxime, cei care au refuzat să avizeze amplasarea unui amărât de cort, unde cetățenii să-și poată manifesta susținerea pentru demersul amintit, n-au avut curaj să o facă pe față, ci... l-au băgat la înaintare pe primarul liberal Adrian Dobre.
ALDE Prahova a avut, marți, o primă redacție, după ce primarul Ploieștiului a anunțat că Ministerul Transporturilor propune municipalității să preia Spitalul CF (