Un număr de 11 proiecte ale Primăriei Municipiului Ploiești realizate prin contracte cofinanțate din fonduri europene nu vor fi finalizate la termen, fapt care vine la pachet cu pierderea a 16-18 milioane de euro din fondurile UE. CL Ploiești a fost pus în situația de a vota, în ședința de marți, asumarea finalizării acestor lucrări din buget propriu, adică din banii ploieștenilor, autofinanțarea continuării proiectelor de către autoritățile locale fiind o condiție impusă de Ministerul Dezvoltării, prin ADR-Sud Muntenia. Situația a fost semnalată de senatorul Andrei Volosevici care a criticat dur Executivul actual din fruntea Primăriei Ploiești, acuzându-l de „inconștiență". Potrivit declarației lui Volosevici, situația actuală a municipiului poate însemna intrarea în faliment a Primăriei Ploiești. Volosevici a cerut demisia viceprimarului cu atribuții de primar, Iulian Teodorescu.