- Scris de Irina Sima
Tribunalul Bucureşti a decis, luni, să ridice sechestrul instituit de procurorii DNA în cazul imobilului deţinut de Adrian şi Dana Năstase din strada Muzeul Zambaccian, judecătorii dispunând totodată şi deblocarea sumei de 118.650 de dolari, ce aparţine fostului premier.
Andrei Volosevici anunță, pe pagina personală de Facebook, faptul că s-a înscris în competiția internă din PNL pentru desemnarea candidatului acestei formațiuni politice la fotoliul de primar al Municipiului Ploiești. Volosevici afirmă că este determinat să „repare" orașul Ploiești ajuns, în opinia sa, în acest moment „în paragină”.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat, la emisiunea
Fostul vicepreşedinte al CJ Prahova, Adrian Semcu, urmărit penal în dosarul Hidro Prahova, a depus o solicitare la PNL prin care anunţă că se autosuspendă din toate funcţiile politice, anunță jurnaliștii observatorulph.ro
Alegerile din PSD Ploiești se vor organiza la toamnă, această hotărâre fiind luată de conducerea centrală a partidului. Organizația municipală a acestui partid resimte puternicele lovituri de imagine cauzate de dosarele din Justiție.
Liderul UNPR Prahova, Daniel Niculae, a dat asigurări că formațiunea din care face parte nu va fi părtașă la o eventuală tentativă de modificare „pe sub preș" a Codului Penal, spunând că UNPR poate lua decizia de a se despărți de partenerii de coaliție dacă aceștia inițiază un astfel de demers.
O sesizare de plagiat cu privire la teza de doctorat a premierului interimar Gabriel Oprea a fost depusă la Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti. Oprea reacţionează şi afirmă că este o tentativă de a-l denigra.