Mircea Roșca, președintele PNL Prahova și copreședinte ACL Prahova, a declarat la Ploiești, în cadrul mitingului organizat pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis la președinția României, că pesediștii sunt oameni fără onoare, care fac numai „potlogării" și „spun minciuni" poporului român în fiecare zi. Roșca sugerează că pesediștii sunt atât de corupți încât „îți e și teamă pentru viitorul tău să stai prea mult în preajma lor". Totodată, liberalul spune că PSD este un mare pericol pentru România, vorbește despre lipsa reperelor în societate și face câteva caracterizări care, datorită stilului caracteristic, au produs rumoare în rândul audienței. Roșca a încercat să îl complimenteze pe Vasile Blaga, concluzionând că pe liderul PDL „nu îl trădează fața". De asemenea, a recunoscut că, atunci când era copil, și-a dorit să ajungă președinte, iar tinerii azi nu își mai doresc asta (!). La final, în cadrul conferinței de presă, Mircea Roșca a explicat lipsa lui Crin Antonescu de la evenimentul din Ploiești, recunoscând că el nu l-a invitat la Ploiești pe fostul său șef de partid. Iată discursul integral al președintelui PNL Prahova.