- Scris de Irina Sima
Delegații prezenți la congresul PNL i-au ales și pe cei 31 de vicepreședinți ai partidului la nivel național. Mircea Roșca este unul dintre cei care vor ocupa această funcție. Liderul PNL Prahova nu a fost singurul participant la competiția pentru această poziție, deputatul Virgil Guran fiind alt deputat al PNL Prahova care și-a depus candidatura. Guran nu a reușit să întrunească numărul necesar de voturi din partea delegaților prezenți la Congresul național al PNL.
Sorin Teju, Nicolae Alexandri și Grațiela Gavrilescu sunt parlamentarii prahoveni care și-au anunțat demisia din cadrul PNL Prahova. De asemenea, a anunţat că părăseşte PNL şi Bogdan Nica, fost secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, cererea lui Traian Băsescu de anulare a sancţiunii instituite prin decizia luată în februarie de CNCD. Consiliul l-a sancţionat cu 600 de lei pe Traian Băsescu pentru afirmaţii discriminatorii la adresa comunităţii rome.
Klaus Iohannis a câştigat, sâmbătă, alegerile pentru preşedinţia PNL, primind 1334 de voturi, din totalul de 1479 de voturi valabil exprimate la congres, contracandidatul său, Ioan Ghişe fiind votat de 144 de delegaţi. Iohannis a declarat că este în măsură să confirme că "PDL a acceptat" ca noua formaţiune politică rezultată din fuziunea cu liberalii să se numească PNL.
Mircea Băsescu află astăzi dacă va rămâne sau nu după gratii. Avocatul său a contestat măsura arestării preventive, iar vineri Curtea de Apel Bucureşti este așteptată să ia o decizie.
Adrian Bordea, șeful Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a reacționat cu o declarație dură, după ce Parlamentul a votat pe bandă rulantă împotriva cererilor de ridicare a imunității transmise de procurori în cazul deputaților și senatorilor bănuiți pentru fapte de corupție.
Guvernul Ponta are în lucru o ordonanţă de urgenţă care urmăreşte modificarea legii de organizare a alegerilor pentru preşedinţia României.
Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, vineri, printr-un comunicat, că inițiază procedurile pentru înfiinţarea unui nou partid liberal şi strângerea de semnături pentru înscrierea candidaturii sale la prezidenţiale.
Vlad Stoica, şeful de cabinet al premierului Victor Ponta, a fost audiat miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost arestat pentru corupţie.