- Scris de Paul Dumitrescu
Mircea Diaconu a demisionat din PNL, după ce a fost retras de pe listele pentru alegerile europarlamentare. Acesta ar intenționa să candideze ca independent la alegerile pentru PE.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
România va cheltui, anul acesta, aproximativ 100 de milioane de euro pentru alegeri. Costurile vor fi mai mari decât cele estimate inițial, pentru că, pe lângă europarlamentare și prezidentiale, Guvernul a decis să organizeze și alegeri parlamentare parțiale pentru locurile libere din Parlament.
32 de parlamentari au fost declarați incompatibili de Agenția Națională de Integritate. Este vorba despre 22 de deputați și 10 senatori, jumătate dintre ei liberali. Inclusiv fostul premier Petre Roman se află pe lista ANI. În plus, trei deputați și un senator sunt suspectați și de fals în declarații.
Camera Deputaților a respins, marți, prin vot secret, cererea privind încuviințarea urmăririi penale a lui Daniel Chițoiu, fost ministru de Finanțe și deputat PNL, cercetat, în dosarul „Carpatica", pentru abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat, în perioada în care a ocupat funcția de șef al ministerului de resort.
Birourile Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, luni, că ședința comună pentru prezentarea de către premierul Victor Ponta a programului se va desfășura marți, începând cu ora 14.00, în termen de trei zile putând fi depusă o moțiune de cenzură.
Marți, Guvernul Ponta III își asumă răspunderea în Parlament pe noul program de guvernare, începând cu ora 14.00. Este „un program de acţiuni", a declarat premierul. Potrivit lui Victor Ponta, documentul nu reprezintă programul de guvernare din decembrie 2012, dar este inspirat aproape integral din acesta.
Premierul României, Victor Ponta, a declarat joi, în exclusivitate pentru Gândul, că, „în calitate de simplu cetăţean", susţine cererea de graţiere a lui Gică Popescu. „În calitate de şef al Executivului" însă, Victor Ponta a afirmat că nu se poate pronunţa.
"Ca premier nu mă pot pronunţa. Ca simplu cetăţean al României, sigur că susţin cererea de graţiere", a declarat în exclusivitate pentru gândul Victor Ponta, atunci când a fost întrebat dacă va susţine cererea de graţiere individuală a lui Gică Popescu.
Sursa: gandul.info