- Scris de Lucian Răducanu
Moţiunea de cenzură a trecut cu 235 voturi pentru. Guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu a fost demis. Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Partidul Democrat Liberal anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, că în momentul de faţă se desfăşoară în Ploieşti o campanie murdară de dezinformare, iniţiată de Iulian Bădescu, candidatul USL pentru Primăria municipiului Ploieşti care, conform acuzelor pedeliştiltilor, îşi trimite apropiaţii să ceară bani, pretinzând că scopul acestora este sprijinirea campaniei Partidului Democrat Liberal.
Organizaţia PSD Mizil, alături de Adrian Năstase, deputat PSD, va desfăşura sâmbătă, 28 aprilie 2012, o acţiune pentru membrii şi simpatizanţii din localităţile Mizil, Gura Vadului şi Boldeşti-Grădiştea, care au nevoie de consultaţii medicale, se arată într-un comunicat de presă al PSD Prahova.
USL Câmpina şi-a depus astăzi lista de candidaţi. Iată care sunt aceştia:
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD, senatorul Iulian Bădescu l-a acuzat pe Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului, că a semnat câteva documente prin care un teren privat al unui ploieştean a fost împrejmuit, construindu-se acolo un loc de joacă. Iulian Bădescu susţine că fapta primarului este de natură penală. În replică, Primăria Ploieşti a emis un comunicat de presă privind această situaţie. Iată mai jos comunicatul primăriei:Avand in vedere declaratiile facute la conferinta de presa a aliantei politice USL referitor la un loc de joaca de pe str. Hasdeu nr. 22, va transmitem urmatorul punct de vedere:
“Terenul la care se face referire a fost revendicat in instanta de domnul Mihailescu Bogdan, iar in 28.01.2010 a fost semnat protocolul nr. 26379 de predare-preluare al acestui teren. In cadrul protocolului sunt stipulate urmatoarele: “Dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara se va proceda la intocmirea procesului verbal de punere in posesie”.Pana astazi, 26 aprilie 2012, nu s-a semnat acest proces verbal de punere in posesie, prin urmare terenul se afla inca in patrimoniul municipalitatii.
Surse din PSD ne-au informat că fostul deputat PDL Andrei Sava, înscris astăzi în PSD, şi-a negociat, odată cu trecerea în Partidul Social Democrat, o viitoare candidatură în toamnă împotriva lui Sever Voinescu, pe colegiul în care acesta este în prezent deputat.
Fostul prefect Adrian Dobre a susţinut prima sa conferinţă de presă în calitate de candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.
În cadrul conferinţei, Adrian Dobre l-a atacat pe Mircea Cosma, contracandidaul său în legătură cu un pliant distribuit de Cosma în judeţ în care acesta îşi prezintă realizările din mandatul său.
„Mircea Cosma a împărţit în judeţul Prahova pliante în care îşi prezintă realizările. Vreau să-i mulţumesc domnului Cosma că este de acord cu guvernarea PDL şi ceea ce a făcut ea pentru acest judeţ. Este grav însă că domnul Cosma îşi asumă toate realizările din judeţ. A constatat că nu a avut nicio realizare şi se promovează pe realizările guvernării PDL. În curând o să aflăm că Prahova îi aparţine domniei sale”.
Adrian Dobre a prezentat pliantul cu pricina arătând mai multe greşeli din conţinutul acestuia, ca de exemplu un pod care este trecut ca o investiţie în Podenii Noi este de fapt localizat în Sângeru, concluzionând că "Mircea Cosma nu ştie unde sunt făcute investiţiile în Prahova".
Întrebat din partea cărui partid va candida, fostul prefect a răspuns că deocamdată are un proiect pentru Prahova pe care îl va prezenta tuturor partidelor şi că va candida din partea partidului care îi va sprijini proiectul. De asemenea a promis că va prezenta şi presei acest proiect în momentul în care îşi va depune candidatura oficial.
Miercuri, 25 aprilie, liberalii Liberalii l-au exclus pe Adrian Semcu din PNL. Decizia a fost luată după ce Semcu a fost numit oficial în funcţia de prefect ;i se autosuspendase din PNL. Acest lucru presupune că nu mai deţine nicio funcţie la nivelul conducerii centrale a partidului motiv pentru care a ;i fost exclus din PNL.