- Prahova se va afla, pentru aproape două săptămâni, în centrul atenției pasionaților de baschet din toată Europa.
- La Ploiești, Blejoi și Bucov vor avea loc cele peste 80 de partide în cadrul FIBA U18 European Championship 2022, Division B, cel mai mare eveniment european juvenil organizat de țara noastră.
- Intrarea la meciuri va fi liberă.
Competiția este organizată de Federația Română de Baschet, cu sprijinul Ministerului Sportului și în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, Primăria Blejoi și Primăria Bucov, în perioada 29 iulie – 7 august. Trei arene sportive din județul Prahova, respectiv Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, Sala Polivalentă din Blejoi și Sala de Sport din Bucov, vor găzdui întrecerile europene juvenile dedicate juniorilor de până la 18 ani, la startul competiției confirmând participarea 22 de echipe naționale, printre care se numără și România. În prima fază a competiției, naționala masculină U18 a României, pregătită de antrenorul principal Cătălin Tănase, va juca în Grupa C.
“Municipiul Ploiești va deveni, în finalul lunii iulie și începutul lunii august, capitala baschetului juvenil european, urmând să găzduiască, alături de Blejoi și Bucov, întrecerile FIBA U18 European Championship 2022, Division B, cu 22 de echipe naționale masculine la start.
După perioada de glorie a CSU Asesoft, în urma căreia prahovenii au ajuns să ”respire” baschet prin performanțele interne și internaționale obținute de echipa regretatului antrenor Dado Arnautovic, municipiul Ploiești revine în centru atenției continentale, urmând să găzduiască meciurile din cadrul competiției europene dedicate sportivilor «Under 18».
Conform datelor oficiale FIBA, cele 22 de naționale, care au confirmat prezența la startul evenimentului continental de la Ploiești, Blejoi și Bucov, sunt distribuite în patru grupe, iar România va juca în cadrul Grupei C, alături de Slovacia, Letonia, Portugalia, Ungaria și Elveția. Ținând cont de acestea, începând din data de 25 iulie, locațiile menționate din județul Prahova vor începe să fie asaltate de participanții veniți din toate colțurile Europei, pentru a se acomoda cu arenele sportive și pentru a intra în febra competiției europene”, au transmis reprezentanții Primăriei Ploiești.
Participanții, dar și oficialii FIBA (arbitri, comisari și instructori) vor fi cazați în mai multe hoteluri din Ploiești, gazda principală a evenimentului.
Meciurile vor începe în data de 29 iulie, conform programului pe care îl puteți consulta AICI.
Intrarea va fi liberă la partidele găzduite de cele trei arene prahovene. De asemenea, toate meciurile din cadrul întrecerilor continentale vor fi transmise în direct pe platforma de Youtube FIBA TV.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană