- „Briliantul” revine pe „Ilie Oană”. Ce-i drept, doar în vizită.
- Adrian Mutu este noul antrenor al CFR Cluj, echipa pe care „lupii” o întâlnesc în Superligă, în următorul meci pe teren propriu.
Adversarul pe care Petrolul îl va întâlni acasă peste două săptămâni, CFR Cluj, începe colaborarea cu un nou antrenor. Fostul decar al naționalei va ajunge astăzi la Cluj Napoca pentru a parafa contractul cu fosta campioană, aceasta fiind și cea mai importantă echipă pe care o va pregăti, de la debutul carierei sale ca tehnician.
„Am fost sunat aseară. Negocierile au fost simple, n-au durat foarte mult. Probabil 5 minute. Nu este pentru prima oară când discutăm despre astfel de lucruri. A picat într-un moment în care sunt liber”, a confirmat Mutu, pentru fanatik.ro.
ProSport scrie că Mutu, în vârstă de 45 de ani, va primi lunar, pentru el și staff-ul său, 25.000 de euro, ăn timp ce Fanatik se referă la un buget lunar de 35.000 de euro.
„CFR Cluj are o singură opţiune dacă vrea titlul, să câştige fiecare meci. Ştiu la ce mă înham şi nu e niciun fel de problemă”, a mai declarat Mutu, pentru Fanatik.
Supranumit „Briliantul” pe vremea când purta tricoul cu nr. 10 al Naționalei României, Mutu a jucat în 2014, pentru mai puțin de un an, și la Petrolul. În vacanța de sărbători, în contextul discuțiilor privind îndepărtarea lui Florin Pîrvu, numele fostului decar al Naționalei a fost vehiculat ca un posibil înlocuitor al tehnicianului de la Ploiești.
Citiți și: PETROLUL ÎNCEPE CU O VICTORIE ANUL CENTENAR. 1-0 CONTRA DINAMO
Partida dintre Petrolul și CFR Cluj va avea loc peste două etape, data și ora exacte urmând a fi anunțate.
Foto: fanatik.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană