Lupii se întorc neînvinși de la Galați, după 0-0 cu Oțelul, nou-promovata adusa de Dorinel Munteanu la statutul de candidata la playoff, asa cum este, sau ar trebui sa fie, și Petrolul.
Echipa ploieșteană are de mai multă vreme o exprimare destul de greoaie pe faza ofensivă (cam de când a plecat Irobiso in scurta aventură in fotbalul arab), iar acest lucru a fost evident și la Galați. E drept, în fața uneia dintre echipele incomode ale campionatului.
În prima repriza, lupii au călcat rar în careul advers, iar jucătorii lui Dorinel Munteanu au avut posesie net superioară, care a dus la câteva ocazii importante la poarta lui Zima. Fie ca fotbaliștii Oțelului n-au nimerit cadrul porții, fie ca portarul ploieștenilor a scos câteva mingi destul de dificile, tabela a rămas neschimbata pana la pauza. Cum avea, de altfel, să înghețe definitiv, deși Petrolul putea da lovitura chiar pe final, la faza la care portarul Oțelului, Relu Stoian, a intervenit salvator, reușind să devieze în bara transversală mingea trimisa cu capul de Huja.
Pentru ploieșteni, cel mai important eveniment a rămas întoarcerea lui Irobiso. Atacantul a fost introdus în minutul 65, însă nu a avut nicio minge utilă. După un meci la finalul căruia cele mai mari note le merită portarii, Petrolul pune astfel un punct lângă celelalte trei obținute cu Dinamo, etapa trecută, și așteaptă acum partida cu CFR Cluj, de sâmbătă, pe stadionul Ilie Oană.
Sursă foto FC Petrolul Ploiești
Citește și PETROLUL MERGE LA GALAȚI CU MARE POFTĂ DE PUNCTE. IROBISO, ÎN LOTUL PENTRU MECIUL DE SÂMBĂTĂ
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană