-
Echipa de baschet „U18” a CSM Petrolul Ploieşti continuă seria de victorii din acest sezon, ajungând la 10 succese consecutive.
-
Astăzi, într-un meci restant din etapa a 9-a a Grupei Naţionale, echipa prahoveană a învins în deplasare pe CSM Constanţa cu scorul de 70-52 (26-10, 22-11, 12-20, 10-11).
Sub comanda antrenorului Cristi Trandafir pentru acest meci, jucătorii grupării din Ploiești s-au desprins clar încă din prima repriză.
Componența echipei CSM Petrolul Ploieşti în partida de astăzi a fost următoarea: G. Angelian (20 puncte), R. Movileanu (15, 1×3), Al. Dimov (11, 1×3), R. Mihalache (6), R. Pătraru (6, 2×3), A. Suciu (5, 1×3), T. Pîrvu (4), A. Velcea (2), P. Voiculescu și R. Popa.
Următorul meci pentru echipa de baschet U18 este programat sâmbătă, la ora 13:30, în deplasare, împotriva CSŞ Târgu Jiu, în cadrul etapei a 11-a a Grupei Naţionale.
În campionatul U18, sistemul competiţional include o Grupă Naţională cu 8 echipe, unde se desfășoară etape săptămânale (tur-retur), alături de o Grupă Zonală cu 33 de echipe împărțite în 11 grupe. Acestea joacă turnee pentru a obține accesul la Turneul Semifinal cu 16 echipe. Faza semifinală presupune alcătuirea a 4 grupe de câte 4 formații, primele două din fiecare serie avansând la Turneul Final.
Sursă: CSM Ploiești
Citește și: SABINA ENACHE, LA PRIMUL TURNEU DE GRAND PRIX DIN CARIERĂ / FOTO