- Petrolul simplifică mult calculele acestui sezon, după rezultatul de la Cluj.
- Lupii au fost conduși, însă au revenit in doar câteva minute grație golurilor marcate de Irobiso și Jyry.
La scorul de 1-0, cu apărarea distrusă de clujeni în debutul reprizei secunde, noul antrenor al echipei Petrolul a mutat decisiv.
Pe teren a intrat Irobiso în locul lui Berisha, kosovarul care s-a stins treptat după un debut foarte bun la Ploiești, iar Hanca i-a lăsat locul lui Jyry.
S-au dovedit a fi mutările câștigătoare. În doar câteva minute, Irobiso avea să înscrie pentru 1-1, speculând o eroare în careul advers. Și, foarte repede, de această dată la capătul unei faze de toată frumusețea, finlandezul Tommy Jyry, servit perfect de Musi, a adus echipa ploieșteană in avantaj, cu un șut din prima.
Dubla schimbare perfectă
Rezultatul de pe Cluj Arena simplifică ecuația luptei din playout și liniștește apele la Ploiești, după înfrângerea umilitoare din etapa trecută, cu FC Voluntari.
Iar pentru Balint este debutul ideal pe banca lupilor. Răsturnarea scorului a fost o consecință directă a deciziilor luate la timp, oferindu-i totodată lui Irobiso șansa reabilitării, iar lui Jyry, fotbalist puțin folosit, primul gol în tricoul Petrolului.
Citiți și: DOUĂ SĂPTĂMÂNI DE FOC PENTRU PETROLUL PLOIEȘTI, ÎN PLAY-OUT
U Cluj - Petrolul 1-2 (0-0)
Marcatori: Rogiljic (56)/Irobiso (62), Jyry (64)
Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Thallison, Roger – Rus, Simion, Bic – Roguljic, Nistor – D. Popa
Rezerve: Gorcea, Chinteș, Peteleu, Techereș, Grobry, Fossati, Silaghi, V. Gheorghe, Teșcan, Anselmo
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău
Petrolul: Zima – Dumitru, Papp, Garutti, Țicu – Seto, Hanca – Musi, Jair, Grozav – Berisha
Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Huja, Meijers, Radu, Diomande, Jyry, Ișfan, Bratu, Răducan, Irobiso
Antrenor Laszlo Balint
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană