- Petrolul a pierdut la pas confruntarea de la Sibiu, scor 2-0.
În timp ce Hermannstadt s-a salvat matematic și se luptă pentru titlul de campioană a playout-ului, Petrolul își face din nou griji și trebuie să rezolve o problemă din ce in ce mai vizibilă în ultima perioadă.
Apărarea nu mai ține. Să fi văzut Pârvu mai bine?
Echipa ploieșteană a jucat multă vreme cu trei fundași centrali. Încă din iarnă, fostul antrenor Florin Pârvu ar fi avut sarcina de a schimba într-un modul cu doi fundași centrali, însă acesta a menținut sistemul în jocurile din campionat. Legătura dintre Papp, Meijers și Huja devenise puternică, iar Petrolul era una dintre echipele cu cele mai puține goluri primite.
Odată cu trecerea la sistemul mai suplu cu doi fundași centrali, lucrurile s-au înrăutățit. În ultimele meciuri, de exemplu, Petrolul a încasat trei goluri în urma unor erori de plasament.
La Sibiu, ploieștenii au luat unul din fază fixă, înscris de fundașul central Valerică Găman, iar la cel de-al doilea au fost surprinși, ca niște începători, de Ianis Stoica.
Urmează meciul cu FC Botoșani, iar Petrolul trebuie să recupereze puncte, după egalul cu UTA și înfrângerea cu Hermannstadt.
Lupii se mențin la cinci puncte de primul loc de baraj, dar situația se va complica în cazul unui nou eșec.
Hermannstadt - Petrolul 2-0
Marcatori: Găman (38), Stoica (75)
FC Hermannstadt: Căbuz - Butean, Găman, Bejan, Opruţ - Biceanu, D. Iancu (79 Oroian) - Balaure (Antoche), Neguț (79 Paraschiv), Ianis Stoica (85 Bucuroiu) - Iancu (65 Ionuţ Stoica)
Antrenor: Marius Măldărăşanu
Petrolul: Zima - Hanca, Papp, Meijers, Ţicu - Jyry, Seto (59 Diomande) - Musi (73 Bratu), Işfan (59 Jair), Grozav (83 Răducan) - Berisha (59 Irobiso)
Antrenor:Laszlo Balint
Citiți și: PETROLUL A PUS ÎN VÂNZARE BILETELE PENTRU MECIUL CU FC BOTOȘANI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană