Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

jo2024 finala sol gimnastica
Categorie: Sport
  • Finala de la sol, derulată luni, la Paris, le-a lăsat un gust amar româncelor calificate. 
  • Sabrina Voinea a fost depunctată pentru că ar fi ieșit de pe covor, în timp ce Ana Maria Bărbosu, clasată inițial pe locul al III-lea, a pierdut bronzul în urma unei contestații a americancei Jordan Chiles. Aceasta a ajuns pe podium, în locul româncei.

JO2024. Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5. Nadia Comăneci a declarat că a vorbit cu „arbitra şefă”, care ar fi spus că au o fotografie în care Sabrina Voinea ar fi depăşit cu un călcâi „foarte puţin” covorul de la sol.

jo camelia voineaÎn replică, mama și antrenoarea Sabrinei, Camelia Voinea, a publicat printscreen-uri cu momente din timpul exercițiului, pentru a arăta că fiica sa nu a ieșit din spațiul de concurs, și a transmis un mesaj dur pe rețelele de socializare: „Sabrina nu a ieşit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici (n.r. - capturi video la finalul liniilor acrobatice), merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toţi cei care ne-aţi susţinut. Atât am putut suporta!”, a transmis Camelia Voinea.

„După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la europene şi ca la mondiale anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia, că şi americanca a contestat şi ei i-a mărit nota. Şi am făcut exerciţiul cât am putut eu de bine, nu am ieşit afară din covor. Nu ştiu să vă spun, de ce nu s-a modificat. Eu nu am auzit nimic să mi se spună că m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor, ştiu că liniile acrobatice mi-au ieşit destul de bine, artistica am făcut-o destul de bine...”, a subliniat Sabrina.

În lacrimi a încheiat competiția și colega ei, Ana Maria Bărbosu, tot din cauza finalei la sol, în urma căreia se clasase, inițial, pe locul al treilea. Americanii au contestat nota primită de Jordan Chiles, ultima din concurs – 13.666. Contestaţia a fost acceptată, Chiles a primit nota finală 13.766 și a urcat de pe locul 5 pe 3. „A fost o finală la care nu mă aşteptam. În primul rând am plâns două zile încontinuu până acum pentru că am ajuns în finală şi m-am gândit că mai bine plâng înainte de finală... şi când am văzut că am făcut cel mai bun exerciţiu de la această competiţie, am fost foarte mândră de mine. Şi sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe 3 m-am gândit că duc din nou România pe podium la Olimpiadă, la gimnastică. Apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Cam multe se întâmplă. Sunt dezamăgită de această decizie şi nu vreţi să ştiţi ce este în inima mea”, a declarat Ana Maria.

Finala de la sol a fost ultima la feminin de la Jocurile Olimpice de la Paris. 

În concursul pe echipe, la gimnastică artistică femini, România a terminat pe locul 7, la prima participare, după 12 ani, la Olimpiadă.

Citiți și: JO2024. David Popovici, discurs-manifest după câștigarea a două medalii olimpice: „Oamenii obișnuiți pot face lucruri extraordinare. Nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta”

 

Back To Top