-
Patru sportivi ai secției de natație de la CSM Ploiești – Teodora Roman, Darius Radu, Fabian Păun și Erika Forțu – au participat, de joi până duminică, la Campionatul Național de Seniori, Tineret și Juniori I și II în bazin de 25 de metri.
-
Competiția a fost organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern la Complexul Sportiv de Natație din Otopeni.
Cea mai bună performanță a delegației ploieștene a fost obținută de Teodora Roman (născută în 2010), care a devenit campioană națională la junioare 2 în proba de 200 metri bras, cu un timp remarcabil de 2:40.51 minute. De asemenea, Teodora a avut o evoluție excelentă în proba de 400 metri mixt, clasându-se pe locul 4 cu timpul de 5:12.45 minute.
Darius Radu (2009) s-a evidențiat în proba de 1500 metri liber, unde a încheiat pe locul 4 cu un timp de 16:10.90 minute. El și Fabian Păun (2009) au înregistrat rezultate promițătoare și în proba de 400 metri liber, cu timpi de 4:09.60 minute (Darius) și 4:14.10 minute (Fabian).

Erika Forțu (2009), revenită după o accidentare, a participat la probele de 50 metri liber și 50 metri spate, „retrăind atmosfera de competiție” (CSM Ploiești).
Înotătorii ploieșteni sunt pregătiți la club de antrenorii Tamara Costache și Ciprian Toma.
Citește și: Micii șahiști ploieșteni, premiați la trei competiții din țară. Weekend cu 14 medalii
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană