Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

CS Judeţean Prahova, formație patronată de Consiliul Județean Prahova și participantă la Divizia A (al doilea eșalon handbalistic al țării), este „echipa momentului în handbalul feminin din România”, potrivit unui mesaj recent publicat de oficialii clubului.

 

În primele două eşaloane ale handbalului românesc, Liga Florilor şi Divizia A, există doar două echipe cu punctaj maxim de la începutul sezonului și până acum. Este vorba despre liderii celor două serii din liga secundă, CSJ Prahova și, respectiv, CSM Galați, cu 11 victorii din tot atâtea meciuri disputate.

Cu toate acestea, handbalistele de la CS Județean Prahova au bifat, comparativ cu CSM Galaţi, un golaveraj net superior, având atât mai multe goluri marcate, cât și mai puține goluri încasate în campionat.

Nu există nicio altă echipă care să fi impresionat mai mult decât CS Judeţean Prahova, statisticile fiind elocvente în acest sens. (...)

Sigur, sunt doar cifre, influenţate, evident, de valoarea adversarilor întâlniţi, dar fetele antrenate de Adrian Chiruţ şi Robert Comendant nu au nicio vină că adversarele din Seria A nu sunt de nivelul lor. Echipa a tratat meciurile cu seriozitate, fără să aibă complexe de superioritate față de adversare, reuşind să evite fluctuaţiile, cel puţin la nivelul rezultatelor.

Drumul spre promovare este lung, vor veni şi meciurile cu adevărat grele şi va veni, inevitabil, şi înfrângerea la un moment dat. Dar, cu cât această serie impresionantă de invincibilitate va fi prelungită, abilitatea de a depăşi momentele grele va fi mai mare.

Cert este că, la început de 2025, CS Judeţean Prahova este echipa momentului în handbalul feminin românesc!

  • susțin reprezentanții Clubului Sportiv Județean Prahova.
 

Citește și: Handbal: Delia Roșu și Delia Comendant, convocate la lotul național

 
Back To Top