Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

petrolul fcsb remiză albă
Categorie: Sport
  • Ploieștenii au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida jucată joi seară, pe stadionul Ilie Oană, contra celor de la FCSB.

Adrian Mutu l-a aruncat în luptă pe noul venit Vali Gheorghe încă din start, după ce, la meciul dintre Petrolul și Farul, acesta intrase abia în repriza a doua. Pentru asta, tehnicianul petrolist l-a lăsat pe bancă pe Mihnea Rădulescu, iar rolul de „under” i-a revenit lui Denis Radu, reprofilat pe postul de fundaș stânga.

Mutarea n-a fost tocmai bună. Experiența lui Vali Gheorghe n-a făcut deloc diferența, mijlocașul de bandă fiind neinspirat, neimplicat, rătăcit în tușa dreaptă.

De fapt, Petrolul nu a produs cine știe ce fotbal în prima repriză.

Prea fricoși în fața celor de la FCSB, ploieștenii s-au lăsat dominați și au fost preocupați, în primul rand, să nu încaseze vreun gol. Ca de obicei, s-a întâmplat exact invers, spre finalul reprizei, când Miculescu a trimis cu capul în plasă. Spre norocul ploieștenilor, golul a fost anulat, după ce arbitrul Barbu a fost chemat la monitor și a acordat fault în atac pentru un cot în barbă aplicat de Bîrligea lui Denis Radu, la aceeași fază.

Petrolul a schimbat registrul după pauză

Conștienți că trebuie să pună mai multă presiune și să țină mai mult de minge, lupii au jucat mai curajos după pauză. Aveau să descopere curând că FCSB are vulnerabilitățile ei și chiar au fost aproape să le exploateze. Practic, deși FCSB a contabilizat mai multe șuturi pe poartă, Petrolul a avut cea mai mare ocazie a meciului: un șut trimis de Irobiso, peste poartă, din marginea careului mic.

Bălbărău, sigur cu FCSB

Portarul petrolist a fost în formă joi seară. Bălbărău a avut intervenții precise la șuturile oaspeților și nu toate au fost ușoare. De asemenea, a ieșit foarte bine pe centrări.
Alături de el, cei doi mijlocași de mare travaliu, Jyry și Keita, au jucat, din nou, destul de bine. Nici Hanca sau Grozav nu s-au descurcat rău.

Cât despre Vali Gheorghe, acesta a fost singura schimbare făcută de Adi Mutu la meciul cu FCSB, în minutul 74, cu Mihnea Rădulescu.

Citiți și: Ploieșteanul Valentin Gheorghe a semnat cu Petrolul

A fost doar primul meci pentru fostul jucător al Astrei, mai este timp pentru acomodare.

Calcule complicate

Meciul s-a încheiat cu remiză albă. Ploieștenii pot fi mulțumiți într-o anumită măsură, dar nu prea mult. Lupta pentru play-off rămâne complicată. Rezultatul de egalitate comprimă și mai mult vârful clasamentului, acolo unde primele cinci clasate stau în două puncte, și sprijină cât de cât Petrolul în bătălia pentru play-off.

Petrolul (4-1-4-1): Bălbărău - Ricardinho, Roche, Huja, D. Radu - T. Keita - V. Gheorghe, Hanca, Jyry, Grozav - Irobiso

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Pantea, Mihai Popescu, Dawa, Radunovic - Chiricheș, Șut - Băluță, Edjouma, Miculescu - Bîrligea

Back To Top