-
Echipa de baschet feminin CS Județean Prahova s-a calificat în Final Four-ul Ligii I, cu două victorii în fața formației Poli Iași.
-
După un succes categoric în primul meci, prahovencele au câștigat și partida revanșă, disputată duminică, cu scorul de 68-57 (33-19).
Chiar dacă diferența de scor a fost mai mică decât în prima confruntare, jocul „a fost controlat clar de prahovence”, care au demonstrat că merită calificarea în faza finală a competiției.
„A fost o dublă în care fetele au tratat serior adversarul şi am luat punctele necesare pentru ne califica lejer în Final Four. Am avut preocuparea de a nu exista accidentări, tocmai pentru a nu avea probleme înainte de turneul final. Echipa a demonstrat pe toată durata sezonului că are calitate şi merită din plin această calificare”, transmite Loredana Ion, antrenoarea echipei.
Prin aceste rezultate, CS Județean Prahova a încheiat prima parte a sezonului pe locul al doilea în clasamentul Ligii I și va lupta pentru promovarea în Liga Națională de baschet feminin.
Lotul echipei CS Județean Prahova:
Ioana Savu, Daria Tănase, Daria Iordăchescu, Agnes Zane, Andrada Dulhaz, Anisia Pușcașu, Andreea Dumitru, Maria Cătălina Pîrvan, Cristina Grigore, Maria Natalia Belhamra, Ana Maria Dănilă, Karina Munteanu.
Antrenor principal: Loredana Ion
Antrenor secund: Corina Savu
Citește și: CSM BBA Petrolul Ploiești U13 s-a calificat în Faza Semifinală a campionatului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană