-
Echipa de baschet masculin U16 de la CSM CSȘ BBA Petrolul Ploiești s-a calificat la Turneul Final al Campionatului Național, după ce a ocupat primul loc în Grupa a 4-a a Fazei Semifinale.
-
Această etapă a competiției s-a derulat în perioada 9–11 mai, în Sala „Metrom” din Brașov.
Formația ploieșteană, antrenată de Ionuț Ivan, Cristi Trandafir şi Loredana Munteanu, a încheiat competiția cu două victorii și o înfrângere, reușind să obțină calificarea în ultima zi a turneului, după succesul contra echipei ACS Stomart Iaşi, scor 63-56.
În prima partidă a turneului, sportivii de la CSM CSŞ BBA Petrolul s-au impus clar în faţa formaţiei ACS Wild Cats Baia Mare, scor 81-47.
„Situaţia s-a complicat din cauza înfrângerii suferite sâmbătă, în faţa gazdelor de la CSŞ Braşovia Braşov, 67-70, după un coş marcat de gazde în ultima secundă din propria jumătate de teren, reuşita incredibilă a adversarilor penalizând, totuşi, un joc modest făcut de băieţii noştri, care egalaseră la 67 cu 3 secunde înainte de final, revenind de la un -14 consemnat la un moment dat”, relatează cei de la CSM Petrolul.
Echipa „galben-albastră” avea nevoie de o victorie pentru a merge mai departe și de una la minimum 5 puncte diferență pentru a câștiga grupa – obiectiv pe care l-a îndeplinit, deși a riscat în finalul partidei, când adversarii au redus semnificativ diferența.
Rezultatele înregistrate de CSM CSȘ BBA Petrolul Ploieşti la Brașov:
-
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti – ACS Wild Cats Baia Mare 81-47
Marcatori: V. Borcan (25), Al. Şerban (17), T. Mihalea (8), Teodor Mihalea (7), C. Coniac (6), R. Tudorie (6), Şt. Dobre (4), D. Ilie (3), M. Secară (3), A. Marcu (2), A. Ivan, D. Coman -
CSŞ Braşovia Braşov – CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti 70-67
Marcatori: V. Borcan (30), Al. Şerban (12), Şt. Dobre (9), C. Coniac (4), A. Marcu (4), Teodor Mihalea (3), T. Mihalea (2), D. Ilie (2), M. Secară (1), R. Tudorie, D. Coman, A. Nicolae -
CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti – ACS Stomart Iaşi 63-56
Marcatori: V. Borcan (31), Şt. Dobre (10), T. Mihalea (10), Al. Şerban (9), D. Ilie (3), Teodor Mihalea, C. Coniac, A. Marcu, R. Tudorie, M. Secară, D. Coman, A. Nicolae
Turneul Final al Campionatului Național U16 este programat în perioada 21–25 mai, iar CSM CSȘ BBA Petrolul Ploiești se numără printre cele 8 echipe calificate.
Citește și: CS IZA DANCE SPORT Prahova, triplu medaliat cu aur la o competiție națională de dans / Foto
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană