- Jucătorii care nu au ajuns pe teren sau care au evoluat foarte puțin vineri seară, în confruntarea cu Metaloglobus, au avut parte de un test pe gazon, sâmbătă, contra formației de eșalon trei CS Ștefănești.
Antrenorul echipei Petrolul, Liviu Ciobotariu, a programat antrenament în condiții de joc special pentru fotbaliștii care n-au fost integraliști în meciul câștigat vineri seară de gruparea ploieșteană
Întâlnirea s-a desfășurat pe stadionul „Teleajen” și s-a încheiat la egalitate, 2-2, golurile echipei noastre fiind înscrise de către Bogdan Marian și Adi Chică-Roșă. Petrolul a început meciul cu Krell – D. Radu, Stănică, B. Marian, Tolea – Hanca, Mateiu, Doukansy – V. Gheorghe, Chică-Roșă, Răducan, iar după pauză au mai intrat Jercălău, Baiano, Rareș Manolache, Raul Bucur, Dumitrache, dar și Dima, I. Andrei, P. Alexandru, Costache, M. Constantinescu, Dumitrache, jucători proveniți de la Petrolul II.
Astăzi, „lupii” au zi liberă, dar de luni vor reîncepe pregătirile, următoarea partidă de campionat urmând să se dispute vineri, de la ora 21.30, pe „Ilie Oană”, cu UTA Arad.
Citiți și: Topiți în 35 de minute! Metaloglobus - Petrolul 0-3
Foto: fcpetrolul.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană