Atletul Mihai Militaru, legitimat la CSM Ploiești, a încheiat un sezon dificil, marcat de probleme medicale, cu două medalii de bronz obținute la Etapa Finală a Campionatului Național U20, desfășurată în acest weekend la Craiova.
Aflat în primul an la juniori 1 și revenit după o accidentare care l-a ținut departe de sezonul indoor, Militaru, antrenat de Gabi Hurmuz, a urcat pe podium în ambele probe în care a concurat: 100 metri și 200 metri, fiind depășit, de fiecare dată, de sportivi mai mari cu un an.
Sâmbătă, în proba de 100 metri, Mihai Militaru a încheiat cursa cu timpul de 10.62 secunde, în urma lui Răzvan Stanciu (CSU Reșița – 10.40) și Samuel Jakab (LPS Târgu Mureș – 10.60). Duminică, la 200 metri, ordinea a fost identică: Stanciu și Jakab au încheiat în 21.44 secunde, iar Militaru a venit al treilea, cu un timp de 21.75 secunde, cel mai bun din acest sezon.
Antrenorul Gabi Hurmuz s-a declarat mulțumit de performanță, în contextul în care sportivul său a revenit recent la capacitatea optimă de efort:
„Sunt mulţumit de cele două medalii, pentru că Mihai a fost accidentat tot sezonul de iarnă şi am recuperat în două luni ceea ce alţii au făcut într-un an. Dacă era sănătos şi parcurgeam sezonul de sală în condiţii normale, altfel discutam acum. Aşa însă, ne declarăm mulţumiţi cu medaliile de bronz, mai ales că a fugit cel mai bine din acest sezon şi a reuşit să fie aproape de primii doi clasaţi”, a transmis antrenorul pentru site-ul oficial CSM Ploiești.
