- Petrolul a stabilit scorul partidei de sâmbătă seară în secunda 69 a meciului de la Botoșani, cu reușita lui Rafinha, un avantaj pe care „lupii” au reușit să-l mențină până la fluierul final și care le-a permis să încheie sezonul regular deasupra liniei de baraj.
Petrolul a obținut, în această seară, victoria de care a avea nevoie pentru a intra în play-out de pe locul 12, care se transformă în locul 6 în clasamentul următoarei faze a Superligii.
„Am făcut o primă repriză foarte bună, am început jocul foarte bine, am marcat acel gol și mai puteam marca fără probleme pentru a avea cel puțin două goluri avans la pauză. Din păcate, nu am reușit.
Și Botoșaniul este o echipă cu jucători valoroși, nu întâmplător a fost atâtea etape pe primele locuri. Era clar că o să forțeze, să vină peste noi. Am stat bine în teren, chiar dacă au dominat în repriza a doua nu și-au creat ocazii de a marca. Au avut două momente mai periculoase, în rest mare lucru nu s-a întâmplat.
Dimpotrivă, noi puteam marca pe contraatac, am avut câteva foarte, foarte periculoase. Dacă eram mai lucizi la ultima pasă sau preluare ne puteam detașa, să nu mai stăm cu emoții până la final.
Și cei care au intrat de la început, și cei care au intrat pe parcurs și-au făcut treaba. Am încredere în ei. Chiar dacă ne-au lipsit jucători importanți, valoroși, și cei care au jucat în locul lor sunt la fel de valoroși. Ați văzut și ce nume au intrat pe parcurs”, a comentat Eugen Neagoe victoria de azi a grupării ploieștene, potrivit GSP.
Programul echipei Petrolul, în play-out
FC Petrolul va pleca în play-out de pe poziția a 6-a, cu 16 puncte, va juca primele două meciuri în deplasare și va încheia stagiunea pe „Ilie Oană”.
- Farul Constanța (deplasare)
- Metaloglobus (deplasare)
- FK Csikszereda (acasă)
- Unirea Slobozia (deplasare)
- FC Hermannstadt (acasă)
- FCSB (deplasare)
- locul 8 (acasă)
- locul 9 (deplasare)
- locul 10 (acasă)
Ordinea locurilor 8, 9 și 10 la finalul sezonului regular va fi stabilită în urma meciului Oțelul Galați – FC Hermannstadt, programat să se dispute duminică.
Prima etapă din play-out se va juca la finalul săptămânii viitoare.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană