Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

curse hipodromul ploiești
Categorie: Sport
  • Se încheie vacanța și la Hipodrom. Din 6 septembrie, evenimentele sunt reluate, iar prima reuniune programată include nu mai puțin de 7 curse.

Duminică, 06 septembrie, începând cu ora 10:00, Hipodromul Ploiești găzduiește o nouă reuniune hipică, eveniment organizat de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, prin Complex Hipodrom și Jockey Club Român, în parteneriat cu Primăria Ploiești și cu sprijinul Consiliului Local.

„Programul cuprinde 3 curse de galop și 4 curse de trap. Atmosfera din tribunele Hipodromului va fi completată de momente artistice oferite de 2 artiste talentate (Briana Văduva și Antonia Ungureanu) și de asemenea, cu ajutorul Centrului de Echitație Luna Horse, copiii prezenți în cadrul reuniunii hipice se vor bucura de plimbări gratuite cu îndrăgita LUNA”, au anunțat reprezentanții Complexului Hipodrom.

Programul detaliat al evenimentului va fi anunțat ulterior.

Reuniunea din 6 septembrie este prima după vacanța de vară, la Hipodromul Ploiești.

Citiți și: Partida FCSB - Petrolul încheie etapa a IX-a a Superligii

Back To Top