După o primă zi care le-a adus patru clasări pe podium sportivilor de la CSȘ „Constantin Istrati” din Câmpina, etapa a doua a Campionatului Național de Atletism în Sală pentru sportivi sub 16 și sub 18 ani a continuat duminică, având atleți câmpineni înscriși în alte probe.
CSM Petrolul 2 Ploiești a încheiat cu o victorie facilă Faza I a Ligii I de Baschet Masculin. Duminică dimineață, prahovenii s-au impus cu lejeritate pe terenul echipei CSO 2 Voluntari.
În sala de atletism „Ioan Soter” din București s-a desfășurat, în acest weekend, etapa a doua a Campionatului Național de Atletism în Sală pentru sportivi sub 16 și sub 18 ani.
Printre participanți s-au numărat mai mulți sportivi ai clubului CSȘ „Constantin Istrati” din Câmpina, coordonat de prof. Mihaela Marin.
Doi dintre sportivii secției de atletism a CSM Ploiești, Mihai Militaru și Mihai Vlădoiu, au participat în acest weekend la Etapa a II-a a Campionatului Național de Sală U16 și U18, competiție ce a avut loc în Sala de atletism „Ioan Soter” din Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”.
Echipa de baschet feminin a CSM Ploieşti a reușit să transforme bronzul obținut în sezonul trecut la categoria „U18” în aur la „U19”. Performanța a fost realizată printr-un sezon excelent, cu 10 victorii în sezonul regulat desfășurat pe parcursul a 4 turnee, și alte două succese clare la Turneul Final din acest weekend, desfășurat la Târgovişte.
Petrolul va primi joi, 29 februarie, de la ora 18:30, vizita celor de la Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a 28-a a Superligii și totodată o adevărată „finală” în cursa pentru play-off.
Ionuţ Ivan, antrenorul coordonator al secţiei de baschet a CSM Petrolul Ploieşti, a participat, alături de sportivul David Raşoga, la o acţiune desfăşurată în această săptămână la Istanbul, în cadrul echipei naţionale „U16” a României.
Tânărul baschetbalist ploieștean Codruţ Dinu și-a făcut joi seară debutul în echipa naţională de seniori a României. El a jucat mai puțin de 8 minute într-un meci pierdut dramatic de „tricolori” în faţa Luxemburgului, cu scorul de 72-76. România a irosit un avans de 23 de puncte pe care-l deţinea în minutul 31, când scorul era 61-38!