Comisia Județeană a Arbitrilor „Dr. Emil Vlaiculescu” Prahova anunță că arbitrul asistent Gabriel Răduță și-a încheiat în weekend activitatea la nivel național, după o carieră activă de peste opt ani în fotbalul românesc.
Echipa de baschet U15 a CSM BBA Petrolul Ploiești s-a întors din Kaunas (Lituania), unde a participat, de joi până duminică, la Turneul 1 al Grupei C din European Youth Basketball League (EYBL).
După patru meciuri disputate, tinerii baschetbaliști pregătiți de Ionuț Ivan și Iulian Orbeanu ocupă locul al treilea în clasamentul grupei, cu trei victorii și o singură înfrângere.
Clubul Sportiv Petrolul Ploiești a obținut un rezultat important la Campionatul Național pe Echipe / Karate SKDUN, desfășurat sâmbătă, 15 noiembrie 2025, în Sala „Gabriela Szabo” din Voluntari.
Mai multe jucătoare de la echipa de handbal feminin juniori II a CS Câmpina au început cursurile școlii de arbitri de handbal organizate de Asociația Județeană de Handbal Prahova, for condus de arbitrul internațional Romeo Ștefan.
Echipele de juniori ale clubului FC Petrolul Ploiești au disputat mai multe partide oficiale la finalul săptămânii trecute, însă „bilanțul rezultatelor nu a fost, din păcate, cel mai bun”. Cel mai dezamăgitor rezultat a venit din Liga 3, unde echipa secundă a cedat categoric în deplasare.
Echipa secundă a formației de baschet CSM BBA Petrolul Ploiești s-a impus fără emoții în etapa a 8-a a Ligii I – Grupa D. Ploieștenii au câștigat duminică, în Sala „Olimpia”, partida cu ACS Cuza Pirates Brăila, scor 98–58 (21-17, 28-11, 29-9, 18-21).
FC Petrolul caută să își continue seria de invincibilitate din campionat și vizează victoria în duelul cu Metaloglobus București, care va avea loc luni, 1 decembrie, de la ora 16:00, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, în runda a 18-a din Superliga.
Echipa de baschet U14 a CSM BBA Petrolul Ploiești a obținut două victorii importante la primul turneu al Fazei a II-a a campionatului, desfășurat în weekend la Drobeta Turnu Severin, asigurându-și deja calificarea matematică în Faza a III-a – Grupele Valorice A.
Deși bucureștenii au condus mai bine de jumătate de oră, gruparea ploieșteană a reușit egalarea, imediat după pauză, și în ciuda atacurilor repetate ale adversarilor a ținut de scor până la fluierul final.
Datorită egalului de sâmbătă seară, „lupii” se află momentan pe locul 12 în clasamentul la zi, la doar două trepte distanță de adversara din această etapă, FCSB, campioana en-titre.