Reprezentând identitatea, personalitatea, imaginea de sine, relația cu femeile din familie și mai ales emoțiile, Luna se pregătește de un nou circuit, un început benefic pentru inițierea de acțiuni și proiecte, pentru setarea de noi intenții.
De data aceasta, conjunctura astrală ne oferă o Lună Nouă în semnul Vărsătorului, ceea ce va deschide un ciclu care se va finaliza peste jumătate de an, când va avea loc o lună plină în același semn zodiacal. Astfel, luna se alătură, în acest semn, Soarelui care reprezintă energia, forța vieții, vitalitatea, împlinirea potențialului creativ.
Semnul revoluționar și vizionar al zodiacului, Vărsătorul vrea mereu să îmbunătățească, să modernizeze, să inoveze pentru progres, fiind caracterizat de gândirea inovativă, inspirație, idei geniale. De asemenea, este implicat în diferite cauze sociale, umanitare, progrese tehnologice și inovații neconvenționale. Intuiția, obiectivitatea și detașarea emoțională sunt alte atribute ale Vărsătorului. Sub aceste influențe, Luna ne invită să reflectăm la schimbările pe care le putem face în diferite domenii din viața noastră, astfel încât acestea să reflecte mai mult individualitatea noastră, modul nostru autentic de a fi și mai puțin influențele pe care alții le-au avut asupra noastră.
Este un moment benefic pentru a ne rupe de clasic, de tradițional, să ne manifestăm individualitatea și umanismul, cu atenționarea că vom intra într-o perioadă în care suntem tentați la revoltă sau la puseuri de libertate.
Pe fondul tensiunilor dintre Saturn (familie, societate) și Uranus (individualizare), în care primul dorește conformare, respectarea de reguli, iar cel de-al doilea dorește libertate, eliberarea de condiționări, restricții, limitări, putem trece printr-o perioadă în care schimbările se manifestă fără milă, uneori chiar cu șocuri.
VEZI ȘI: Ce facem când LUNA este ÎN DESCREȘTERE?
Este perioada în care, dorințele de Lună nouă trebuie gândite, planificate și muncite, în care este nevoie de efort din partea noastră și să nu ne bazăm că se realizează de la sine. De asemenea, putem percepe proiectele care nu țin de noi ca fiind ceva mai dificile și ne putem simți obligați sau forțați să le realizăm, ceea ce ne va da un sentiment de limitare a libertății.
Luna nouă în Vărsător vine, totuși, cu anumite beneficii: putem aduce proiectelor începute anul trecut idei noi, care se le ajute să evolueze. Pe de altă parte, renunțăm mult mai ușor la planurile nerealizate până acum, pentru a le înlocui cu altele care să se dezvolte frumos și putem căuta oportunități în ală parte.
Din punct de vedere emoțional, Luna readuce la suprafață traume sau tensiuni nerezolvate care pot duce, în acest context, la eliberarea de relații toxice. Alinăm răni emoționale, dar este bine să privim toate acestea cu detașare, cu obiectivitate și să nu ne lăsăm copleșiți.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea