Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

runa Algiz și Ansuz
Categorie: Timp liber
  • Algiz ne asigură că suntem binecuvântați, astăzi, cu protecție divină și avem parte de conjuncturi în care primim sprijinul dezinteresat al celor apropiați.
  • Soluția rezolvărilor vine de la Ansuz prin comunicare, deschidere și acceptarea ordinii universale a lucrurilor.
  • Avem noroc, dar și har pentru o zi cu vibrații excelente.

Runa Algiz este considerată o rună a norocului și a protecției divine, ea indicând un suflu nou în viața noastră, concretizat printr-o șansă providențială, care poate veni și din partea unui prieten bun. Apariția runei într-un tiraj constituie o garanție a faptului că acțiunile noastre vor fi protejate de Providență. Beneficiem de protecție, asistență, apărare, primim avertismente la timp și sprijin, avem susținerea profesorilor din viața noastră și vom rezolva dileme etice. Algiz ne arată calea spre înțelepciune, intuiție, cunoaștere, elocință, adevăr, dreptate, inspirație, entuziasm, transformare. Putem primi un un sfat oportun, putem trece cu brio un examen, interviu pentru angajare, există șanse pentru începerea unei noi activități (meserii), având la bază o perfecționare prin studiu.

Este urmată de Ansuz, echivalent al lui Odin și al înțelepciunii oferite de cel mai mare zeu nordic. Ansuz este figura autoritară, conducătorul și simbolizează echilibrul dintre minte și corp, justiția, clarviziunea, șamanul. Runa Ansuz avea, pentru popoarele germanice, semnificația de „grai” sau „gură”, indicând primirea unui sfat bun și dezinteresat într-o ucenicie sau un noviciat. Ansuz ne asigură că putem acționa fără teamă pentru că dăm dovadă de prudență și înțelepciune, depășind ușor orice obstacol apărut. Ansuz ne arată și că sfatul bun și onest poate veni fie de la o rudă mai în vârstă, fie chiar de la o persoană străină, de asemenea, vârstnică și înțeleaptă.

VEZI ȘI: RUNA MAGICĂ. Fehu și Eihwaz: Depășim provocările zilei cu răbdare și perseverență

Ansuz este simbolul ființei umane, al „eului” din psihologie, dar și al harului spiritual dăruit de divinitate. Această rună reprezintă un talent deosebit, un dar divin, de obicei are legătură cu arta, poezia, oratoria. Simbolul acestei rune este un profesor. Ca talisman, runa Ansuz, invocă ajutorul oamenilor și facilitează cooperarea cu aceștia sau cu diferite grupuri din societate. Alăturată unor rune pozitive ca Algiz, Ansuz indică momentul optim pentru aplicarea în practică a unor proiecte noi. Semnificația în ultima poziție: prin puterea inteligenței și a intuiției dăruite de divinitate, avem șansa să ne ridicăm social, ameliorându-ne și situația materială, singurele condiții find renunțarea la orgoliu și empatia față de cei din jur. Ansuz arată și o garanție a fericirii în cuplu.

Sfatul runelor:

Este momentul să ținem seama de sfaturile dezinteresate pe care vi le dau rudele sau prietenii mai în vârstă sau chiar superiorii, pentru a ieși din situații încurcate. Să fim pregătiți să învățăm de la cei mai înțelepți și mai experimentați decât noi, dar să nu uităm să trecem totul prin filtrul rațiunii proprii! Este o zi în care trebuie să ne manifestăm mai pregnant umanismul, generozitatea și toleranța față de ceilalți. Inițiativele vor fi benefice dacă vom tine seama de sfaturile bune, prudente și de principiul: „Faceți și voi altora ceea ce doriți să vi se facă vouă!”.

Back To Top