- Cristian Mungiu revine în competiția oficială pentru Palme d’Or la Cannes 2022 cu cel mai recent film al său: „RMN”.
- Organizatorii festivalului de la Cannes au anunțat filmele selectate la această ediție.
În această a șasea prezență a regizorului Cristian Mungiu la Cannes și a cincea în selecția oficială, filmul „RMN” este o prooducție mult așteptată. Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or în 2007, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.
În preajma Crăciunului, Matthias (30) se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de femeia pe care o iubește în taină (Csilla) și de tatăl rămas singur (Otto).
Încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la mica fabrică de care se îngrijește Csilla sunt angajați câțiva muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.
Filmul îi are în rolurile principale pe actorii Marin Grigore și Judith State, iar alte roluri sunt interpretate fie de actori profesioniști precum Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován, András Hatházi sau Deák Zoltán, fie de neprofesioniști.
Imaginea a fost realizată de Tudor Vladimir Panduru, scenografia de către Simona Pădurețu, iar montajul de către Mircea Olteanu.
Filmul este produs de către Mobra Films și coprodus de către Why Not Productions, Wild Bunch International, France 3 Cinéma și Le Pacte din Franța, Les Films du Fleuve (Belgia), Filmgate Films și Film i Väst (Suedia), cu sprijinul Canal+, France Télévisions, Ciné+, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei din România și susținut de Eurimages.
Bugetul filmului a fost de circa 2,8 milioane de Euro, dintre care 3 milioane de lei reprezintă finanțarea CNC.
Filmările au fost realizate în perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2022, în principal în satul Rimetea din județul Alba dar și în alte localități din Transilvania.
Selecția oficială Cannes 2022:
Eo - Jerzy Skolimowski
Tchaïkovski’s Wife - Kirill Serebrennikov
Boy From Heaven - Tarik Saleh
Leila’s Brothers - Saeed Roustaee
Showing Up - Kelly Reichardt
Decision To Leave - Park Chan-Wook
Triangle Of Sadness - Ruben Östlund
RMN - Cristian Mungiu
Nostalgia - Mario Martone
Broker - Hirokazu Kore-eda
Armageddon Time - James Gray
Close - Lukas Dhont
Frère Et Sœur - Arnaud Desplechin
Stars At Noon - Claire Denis
Tori And Lokita - Jean-Pierre and Luc Dardenne
Crimes Of The Future - David Cronenberg
Les Amandiers - Valeria Bruni Tedeschi
Holy Spider - Ali Abbasi
Metronom - de Alexandru Belc, prezent în competiția Un Certain Regard
Regizorul Alexandru Belc va debuta cu primul său lungmetraj chiar la Cannes.
Celebrul festival de film de la Cannes va marca războiul din Ucraina printr-o proiecție specială a filmului „The Natural History Of Destruction”, regizat de ucraineanul Sergei Loznitsa.
Festivalul de la Cannes va avea loc între 17 și 28 mai 2022.
VEZI ȘI: Premiile BAFTA 2022. „Power of the Dog”: cel mai bun film, „Dune”: cele mai multe trofee
Sursa: culturadubla.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea