• Runa Magica ne arată o zi binecuvântată, în care ni se vor deschide drumurile pentru realizarea dorințelor noastre, în care fiecare efort pe care îl facem duce la materializarea scopurilor noastre, iar prosperitatea va fi rezultatul concret.
• Eihwaz este runa transformării, a deschiderii către înțelegeri și spiritualitate, ea ne aduce mai aproape de adevărurile pe care le căutăm, ne ajută în conexiunea cu cei din jur și ne indică eficiența acțiunilor noastre.
• Runa Fehu ne garantează prosperitatea materială, armonizarea cu nevoile fizice și financiare, echilibrul interior.
Runa Eihwaz simbolizează Copacul Vieții, Arborele Cosmic Ygdrasill care își păstrează rădăcina în pământ și crengile în înaltul cerului, ce susține întregul univers cu cele nouă lumi ale sale. Eihwaz prevestește o creștere spirituală și intelectuală. Astăzi, ea ne arată că pașii noștri dincolo de rutină vor avea eficiență și ne vor duce mai aproape de succes, iar confirmarea drumului corect va fi sentimentul de libertate și flexibilitatea față de situațiile din jurul nostru.
Runa Eihwaz ne spune că beneficiem de protecție divină, depășim orice situație conflictuală și reușim să rezolvăm probleme de care ne-am temut, pe care le-am neglijat sau care nu și-au găsit soluțiile până acum. Runa Eihwaz ne arată o forță cosmică transformatoare a timpului, necesitatea înțeleasă, răbdarea, sinteza contrariilor, impulsul care determină o acțiune sau o dorință.
Runa Eihwaz ne ajută să traverăm cu ușurință momentele dificile și să evaluăm corect provocările. Totdată, runa ne avertizează că graba nejustificată în finalizarea unei acțiuni poate conduce la un eșec total. Eihwaz ne spune că este un moment bun și pentru a repara greșelile și a ne achita datoriile morale față de cei din jur.
CITEȘTE ȘI: Turist blocat în Bucegi, căutat două ore de Salvamontiști. Omul nu a știut să le spună unde a ajuns
Este urmată de Fehu, runa prosperității, a banilor, a bunăstării, care ne anunță și armonizarea cu nevoile fizice și financiare, atingerea scopurilor, promovarea, autocontrolul, echilibrarea.
Fehu semnifică realitatea de zi cu zi a vieții, motivația noastră interioară, dar și casa noastră. Runa Fehu ne reamintește că noi trebuie să ne asigurăm fizic și psihic împotriva provocărilor zilnice. Ea ne aduce la realitatea zilnică și nu ne lasă să suferim după lucrurile imposibil de obținut.
Runa Fehu este o rună a câștigului material, dar, în plan superior, reprezintă și calitățile noastre morale. Semnificația cea mai des întâlnită pentru Fehu este aceea a prosperității dobândite prin hărnicie și răbdare, datorită eforturilor susținute. În ultima poziție a unui tiraj, sunt întărite caracteristicile acestei semnificații, considerate în raport cu unele condiții adverse și cu obstacole în obținerea prosperității. Deși semnificația inițială la popoarele nordice era aceea de gospodărie înstărită, acest sens a cunoscut un proces de abstractizare, ajungând să semnifice mai întâi averea, în general și ulterior, un om de caracter, care își câștigă bunăstarea prin muncă cinstită. Este importantă mai cu seamă vestea bună pe care o dă apariția runei într-un tiraj dacă traversăm o perioadă de austeritate financiară. Runa Fehu arată că se apropie zile de prosperitate. Acestea pot consta fie în șansa unei cariere mai bine plătite, fie într-o investiție financiară care produce rezultatele scontate, fie din răsplată pentru munca prestată anterior.
Astăzi, Fehu ne arată că tot ce ne dorim acum se realizează cu ușurință, vom putea să prosperăm financiar și să obținem rezultatele așteptate. Este o zi bună pentru a ne urma visurile, dar să nu uităm să îi ajutăm și pe ceilalți dacă aceștia ne cer ajutorul. Ne așteaptă un câștig material (sub orice formă), previzibil și dobândit prin munca noastră și o perioadă cu stabilitate financiară. Afecarile începute astăzi sunt profitabile.
Sfatul runei:
Runa Magica ne încurajează, astăzi, să ne urmăm scopurile, să ne păstrăm perseverența și să nu ne grăbim inutil. Răbdarea este o necesitate a zilei, iar posibilele întârzieri pot fi folosite pentru dezvoltarea personală. Runa Magica ne asigură că rezultatele eforturilor noastre vor fi încununate de succes, iar recompensele vor fi pe măsură.
CITEȘTE ȘI: Bugetul pentru bursele școlare va fi de 10 ori mai mare din toamna anului viitor
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană