• Runa Magica ne aduce astăzi o avertizare clară: atenție la drumuri, la călătorii, la decizii majore, nu ne aruncăm cu capul înainte și ne ferim de impulsivitate.
• Raido este runa deplasărilor, dar și a drumurilor inițiatice, care ne indică astăzi piedici, posibile defecțiuni, risc mare de accidente, întârzieri, obstacole, dar și iluzii, rupturi de relații sau parteneriate.
• Runa Isa ne arată blocajele, amânările, ne avertizează că nu este bine să întreprindem noi acțiuni, iar căutările noastre vor întâmpina opriri, ea ne aduce avertismentul „Stai!”.
Runa Raido reprezintă simbolul călătoriei pentru popoarele nordice și avea drept corespondent material, carul care îl transporta pe zeul Thor. În accepția sa abstractă, apariția runei poate semnifica o călătorie inițiatică, imaginară. Deși Raido a căpătat și semnificația de oportunitate a începerii negocierilor, a tratativelor sau chiar demararea unei afaceri de comerț, astăzi ea ne avertizează să nu întreprindem nimic din aceste acțiuni, parteneriatele stau sub semnul blocajelor, călătoriile spirituale stau sub semnul iluziilor, schimbările și progresul sunt înghețate, iar dacă vom fi nevoiți să ne deplasăm, drumul nostru va fi din obligație și ar fi bine să fim foarte, foarte atenți.
CITEȘTE ȘI: Boboteaza, o sărbătoare plină de credințe și tradiții străvechi
Raido ne arată astăzi răsturnări de situație, bulversare a planurilor proprii, risc de accidente sau defecțiuni ale mijloacelor de transport. Mai mult, este o zi neprielnică pentru distracție, colaborările și parteneriatele sunt supuse riscului de ruptură, apar complicații dacă nu ne oprim din alergătură și grabă.
Runa Raido are, astăzi, semnificația unei deplasări amânate sau întârzierea unei vești care îngreunează rezolvarea favorabilă a unei probleme. Rună a deciziilor, ea ne avertizează să amânăm orice hotărâre majoră pentru vremuri mai favorabile.
Este urmată de runa Isa, care nu face decât să ne aducă o confirmare a blocajelor. Isa ne spune clar: „Stai!”. Este simbolul pentru inactivitate, blocaj feminin, stagnare, răbdare, potențial, reflecție, meditație, odihnă, retragere.
Runa Isa semnifică blocarea planurilor sau acțiunilor noastre, fiind asociată cu „înghețul”, așa că ne amânăm activitățile. În plan spiritual, apariția runei Isa într-un tiraj semnifică o răcire a relațiilor afective cu persoană iubită sau cu anturajul, îndepărtare care, de multe ori este consecința propriilor noastre acțiuni incorecte.
Simțim că stagnăm, că nu reușim lucrurile pe care ni le-am propus, iar situația va mai dura un timp. De asemenea, există posibilitatea de a renunța la o mentalitate sau la niște obiceiuri proaste, la unele vicii, pentru a merge mai departe. Runa ne avertizează și că este bine să nu ne lăsăm controlați, pentru că riscul iluziilor este mare și suntem ușor influențabili. Nu luăm decizii pentru că nu mai vedem clar problemele cu adevărat importante.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne sfătuiește, astăzi, să ne orientăm mai mult către interior, pentru că rezolvările prioritare se află în modul nostru de a gândi. Suntem pregătiți să ne confruntăm rănile cele mai profunde, ne ferim de expansiune, de mișcare și deplasări, nu forțăm schimbările de dragul orgoliilor. Runa Magica ne spune că orice agitație și decizie luate astăzi duc la greutăți și întârzieri, la risipă și cheltuieli inutile. Soluția este răbdarea.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană