• Runa Magica ne arată că energiile puternice ale zilei se vor concentra spre transformări, detoxifieri de relații, de mentalități și de obiceiuri nocive.
• Kenaz este runa focului, care ne aduce forță interioară, voință, motivație, căldura inimii, creativitate și inspirație.
• Runa Hagalaz, deși simbol al distrugerii, ne arată necesitatea de a renunța la ceea ce nu ne mai folosește, la aspectele din viața noastră pe care le-am construit pe terenuri false, din iluzie, orgoliu sau chiar delăsare.
Runa Kenaz, cu înțelesul de torță, făclie, foc masculine, ne arată înțelepciune, vedere interioară, soluție la o problemă, creativitate, inspirație, iluminare. Kenaz este o rună deosebit de benefică, fiind un indicator al puterii, energiei și forței. Pentru popoarele nordice, Kenaz simboliza elementul foc și căldura inimii. Apariția ei ne spune că, indiferent de obstacolele și problemele cărora acesta trebuie să le facem față, beneficiem de protecție divină și o perioadă de serenitate, ce constituie un răgaz binevenit. În general, runa anunță o serie de întâmplări benefice, atât de natură materială, cât și spirituală, care ne vor deschide noi orizonturi și oportunități. În tradiția scandinavă, runa desemna o forță protectoare și era folosită pentru a conferi puteri magice, vitalitate și ca „port-bonheur”; era și un semn al victoriei.
Astăzi, Kenaz ne arată o schimbare providențială, stăruință în bine, voință, protecție din partea unui prieten influent, fie la slujbă, fie în încercările existențiale prin care trecem. Creativitate, lumină, energie, poftă de viață, avem o bună înțelegere a lumii și a universului care ne înconjoară și reușim să transmitem ideile noastre mai departe. În același timp, în viața noastră poate avea loc o schimbare totală. Din punct de vedere ezoteric, este runa care asigură legătura cu patronii spirituali.
CITEȘTE ȘI: PROGRAMAREA ON-LINE LA PAȘAPOARTE SE VA FACE, DE LUNI, PRINTR-UN NOU SERVICIU
Este urmată de runa Hagalaz alături de care ne atenționează asupra riscului unei autoiluzionări, dar ne și deschide ochii asupra potențialului de creativitate enorm pe care îl deținem și care, astăzi, se poate concretiza într-o veritabilă opera de artă inspirată de iubire. Pe de altă parte, amânările zilei sunt benefice până la curățarea drumului către rezultatele scontate. Runa Kenaz ne ajută la inspirații creative în studiu, fertilitate, pentru tratarea anxietății și depresiilor.
Semnificația runei Hagalaz, pentru popoarele germanice, era aceea de „grindină”, ca o reprezentare concretă a forțelor elementare care scapă controlului uman și a căror manifestare este stihinică. De aceea, interpretările date lui Hagalaz includ întotdeauna ideea de constrângere, limitare sau de întârziere, în cel mai bun caz. De multe ori, runa ne arată că viitorul este guvernat de forța destinului sau depinde întru totul de altcineva, o persoană autoritară care ne influențează soarta detașat, uneori prin intermediul unei comunicări oficiale. Astăzi, Hagalaz ne spune că succesul nostru va fi atins după eforturi susținute. Totodată, runa ne arată că intrăm într-o perioadă de introspecție și meditație, în vederea accelerării evoluției spirituale. În tradiția spirituală scandinavă, runa semnifica obstacolul inițiatic care trebuia depășit de eroul popular pentru a deveni inițiat în secretele magiei.
Aceasta este runa schimbării, care ne ajută să scăpăm de proaste obiceiuri și influențe negative, ne susține în ruperea învățăturilor destructiveîn sensul ideii distrugerii vechiului pentru creșterea noului. Deschidem ochii și vedem realitatea care ne înconjoară și ce am putea să facem să ne îmbunătățim viața.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne îndreaptă atenția astăzi spre echilibrare, găsire motivațiilor interioare, încredere în forțele propii și evoluție personală, dar și renunțarea la ceea ce ne tine pe loc sau ne oprește din drumul nostru. Este nevoie să lăsăm ceea ce ne oprește din misiunea personală și să ne deschidem spre experiențe noi, având grijă ca transformările să fie doar spre binele nostru. Runa Magica ne sfătuiește să ne păstrăm calitățile și să lucrăm asupra defectelor care ar putea să ne îndepărteze de oamenii apropiați. Este o zi în care apar primele rezultate concrete ale eforturilor noastre, dar și oportunități de a ne deschide spre noi orientări și experiențe spirituale.
CITEȘTE ȘI: HIPERMARKETUL AUCHAN PLOIEȘTI, ÎNCHIS TEMPORAR ÎNCEPÂND DE LUNI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană