• Neversea a pregătit experiențe memorabile pentru fanii festivalului: DJ care mixează la 50 de metri înălțime, zone de jocuri, zone de relaxare și instagramabile și multe alte activități.
• Anul acesta, 30 de designeri români își dau întâlnire la festivalul Neversea la F.A.B Stage, unde fanii pot găsi haine, colecții capsulă, încălțăminte, bijuterii și accesorii.
• Spectacolele pirotehnice, show-urile de lumini sau artificiile de zi vor completa experiența celui mai mare festival organizat pe o plajă din Europa, iar pentru prima dată la un festival din lume este prezentă tehnologia Revocalize, care permite amprentarea unei voci și transformarea ei în orice voce.
Ediția aniversară din acest an a festivalului Neversea, eveniment care are loc în perioada 6-9 iulie, oferă numeroase surprize pentru zecile de mii de fani care vor fi prezenți să celebreze cei cinci ani de festival. Pe timpul celor patru zile și patru nopți de festival, organizatorii Neversea au pregătit o serie de activări, momente speciale, jocuri de lumini și zone instagramabile. Show-urile impresionante alte artiștilor naționali și internaționali, vor face ca experiența de festival să fie una memorabilă.
Cu ajutorul Inteligenței Artificiale Revocalize.ai, fanii festivalului pot cânta în cele patru zile de festival cu vocea artiștilor: Marius Moga AI, Lora AI, Alex Velea AI, Ioana Ignat AI, Nosfe AI, Mario Fresh AI și mulți alții. În plus, îți poți creea Vocea Ta AI și să-ți faci cover-uri instant folosind AI.
Anul acesta, 30 de designeri români își dau întâlnire la festivalul Neversea la F.A.B Stage, unde fanii pot găsi haine, colecții capsulă, încălțăminte, bijuterii și accesorii. De asemenea, organizatorii pregătesc și zone cu artiști de hairstyle, makeup și tatuaje temporare. Participanții au astfel ocazia să fie răsfățați cu coafuri, împletituri și machiaje speciale de festival.
CITEȘTE ȘI: FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ȘAHULUI ÎN ȘCOALĂ: PESTE 700 DE COPII DE PE PATRU CONTINENTE
Zona de fashion din festival este completată de merch-ul de festival. De la magazinul de peste 100 mp festivalierii vor putea achiziționa tricouri, hanorace, prosoape și multe alte articole vestimentare din noua colecție marca Neversea, numeroase accesorii pentru un look desăvârșit, dar și mici suveniruri care să se transforme în amintirea de la festival. O noutate pentru acest an este că, la zona de merchendise Neversea, se pot face tatuaje temporare, pentru un stil personalizat de festival.
Experiența unică care poate fi trăită timp de 4 nopți și 4 zile la festival este completată de zonele instagramabile, de artiștii stradali, dansatori și cataligari. Spectacolele pirotehnice, show-urile de lumini sau artificiile de zi vor completa experiența celui mai mare festival organizat pe o plajă din Europa.
Ecstatic dance cu Emil Rengle la Neversea
În zilele de joi și sâmbătă, începând de la 16:30, în fața scenei DayDreaming, va avea loc o ceremonie specială prin dans, un ritual al celebrării soarelui, printr-un moment Ecstatic Dance, o mișcare de eliberare, care îi va încuraja pe toți cei prezenți să se simtă ei însiși, să își îmbrățișeze autenticitatea, să se auto-descopere, într-o călătorie spre suflet și spre bucuria de a fi. La moment vor fi prezenți facilitatori și influenceri precum Emil Rengle, Laura Maier, Alina Smarandescu, Otniela Sandu, Ana Gum, Luana Chebeleu, Bianca Patrichi și mulți alții.
Marius Moga lansează în premieră globală Revocalize.ai la Neversea
Neversea este primul festival din România care se asociază cu o platformă AI utilizabilă în premieră mondială, doar în cadrul festivalului. Fanii au parte de o activare de amploare, cu o înălțime de aproape 6 metri, care se deschide printr-o poartă, cu efecte de lumina si fum, la care poti sa imortalizezi cele mai faine momente. Aici vocea și muzica se împletesc cu ajutorul Revocalize.ai.
Revocalize.ai este o tehnologie dezvoltata si fondata de Sebastian Dobrincu si Marius Moga si permite amprentarea propriei voci al carui timbre poate fi ulterior utilizat pentru a înlocui orice altă voce. Fanii pot opta pentru doua categorii de servicii, la activarea Revocalize.ai: „Cântă tu cu vocea lor AI”, unde vocea ta va fi înlocuită cu modelul AI al artistului ales sau „Cântă ei cu vocea ta AI”, unde îți amprentezi vocea, inregistrându-te în studioul de pe plaja Neversea, cu ajutorul unui ghid virtual, după care primești un fișier audio in contul tau Revocalize AI, cu vocea ta pe o piesă aleasă. Dezvoltată de muzicieni, construită pe un algoritm complex de machine learning, Revocalize.ai oferă cea mai realistă și aproape de adevăr generare AI a unei voci umane, unde orice voce va suna bine.
Zona de Food & Beverages: mâncare vegană, vegetariană sau pentru cei cu intoleranțe
An de an, la festivalul Neversea zona de mâncare este, la rândul său, alimentată cu tot necesarul, pentru ca festivalierii să se bucure și de o experiență gastronomică în cadrul festivalului. Totodată, festivalul înseamnă un cosum mare de energie, așa că toți fanii sunt încurajați să se hidrateze corespunzător, dar și să se hrănească corect.
Diversitatea în meniu: Secțiunea de Food & Beverages a Festivalului Neversea este recunoscută pentru varietatea sa impresionantă de preparate culinare. Indiferent de preferințe, festivalierii vor găsi, cu siguranță, ceva pe gustul lor. De la mâncăruri tradiționale locale până la preparate internaționale, oferta este una diversă, pentru toate gusturile. De asemenea, pot fi găsite meniuri pentru vegetarieni, vegani și persoane cu intoleranțe.
Festivalul este deschis și minorilor, iar în acest sens au fost luate măsuri speciale pentru ca fiecare persoană să primească exact ceea ce îi place și este adecvat vârstei sale. Astfel, pentru minori, există o regulă clară - fără alcool. Prin intermediul brățărilor de acces speciale, de o culoare diferită față de cele ale participanților majori, organizatorii se asigură că aceștia vor avea acces doar la selecția lor specială de băuturi răcoritoare.
Peste 280.000 de oameni sunt așteptați la festivalul Neversea de pe litoral, printre care foarte mulți turiști din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Italia, Bulgaria, Israel.
Accesul la festivalul care are loc pe plaja Modern din Constanța se face pe baza unui bilet sau abonament. Prețurile pornesc de la 300 de lei pentru o zi și ajung pana la 2.000 de lei pentru zona VIP.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană