• Runa Magica ne arată o zi în care trecem de la gânduri sterile, îngrijorări și anxietate la evoluție, prezență, ne reconectăm cu realitatea.
• Tyr est runa curajului, a inițiativei, a disciplinei, forței și eroismului, care astăzi ne atenționează să nu ne împotmolim în iluzii, analize fără sfârșit sau resemnări, ci să ne căutăm motivația în acțiune.
• Runa Ingwaz reprezintă potențialul de creștere și evoluție, soluția problemelor fiind realismul.
Runa Tyr semnifică obligații, disciplină, responsabilitate, autosacrificiu, conflict, forță, calea războinicilor. Ea reprezintă toate calitățile asociate cu divinitatea: forță, eroism, obligații și responsabilitate, dar și un adânc mister. Runa Tyr simbolizează victoria într-o cauză dreaptă: pentru bine, împotriva răului, dezvăluirea celor mai ascunse secrete din viața noastră sau a cuiva apropiat. Ea ne indică momentul detașării de greutăți și al eliberării spiritului, dar și capacitatea de a ne folosi simțul practic. Astăzi, runa Tyr ne atenționează asupra tendinței de a ne lăsa duși de gânduri departe de lucrurile importante, riscul de a ne pierde în mărunțișuri, posibile iluziile de natură să ne abată de pe drumul care ne este predestinat. Tyr semnalează astăzi „întunericul dinaintea zorilor”. Există posibilitatea de a ne confrunta cu lipsă de idei, gânduri sterile, probleme emoționale sau pasiuni iluzorii. Este momentul să ne desprindem de analize și amănunte fără sfârșit și să vedem ce anume stă în puterea noastră de a rezolva, soluțiile nu vor veni ca pe tavă, ci suntem obligați să trecem la treabă.
CITEȘTE ȘI: CUTREMUR DE APROAPE 4 GRADE, ÎN ZONA VRANCEA. SEISMUL A FOST URMAT DE O REPLICĂ DE MICĂ MAGNITUDINE
Semnificația este confirmată de runa următoare, Ingwaz, semnificator al creativității, al muncii, productivității, stabilității și echilibrului. Simbol al pietrei de hotar, Ingwaz anunță sfârșitul unui segment și începerea altuia, finalizarea unui capitol existențial și pragul unui nou start. Runa ne arată că soluția la problemele zilei este reconectarea la realitate, finalizarea cu răbdare a proiectelor deja începute, echilibrarea interioară și depășirea tensiunilor. Runa Ingwaz ne aduce, însă, și avertismente: astăzi nu ne izolăm, pentru că există pericolul de a cădea în tristețe, dar nici nu încercăm să forțăm demersul firesc al lucrurilor, sărind peste etape, deoarece sămânța plantată într-un pământ fertil are nevoie de timp pentru a se dezvolta.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne pune în gardă împotriva entuziasmului excesiv. Avem înclinația de a trage cu toate tunurile, de a ne grăbi, ceea ce ne va duce la eșec. Secretul zilei este să ne destindem și să privim situațiile obiectiv, ne reexaminăm scopurile cu deosebită seriozitate și perseverență, astfel vom reuși. Runa Magica ne avertizează să evităm orice tendință de încăpățânare, situațiile se pot schimba, dar dacă suntem în echilibru, vom putea percepe avantajele care decurg din transformarea lucrurilor.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană