• Astro conjuncturile zilei ne predispun la mari oscilații, ne pun față în față cu abilitatea noastră de a ne adapta la schimbări asupra cărora nu avem controlul, suntem înclinați spre idei mari, oscilăm în dialoguri și ne putem trezi în fața unor dezvăluiri ale subtilităților reale care ne-au cauzat probleme.
• Energiile zilei sunt fluctuante, pe de o parte ni se ia controlul asupra unor situații, pe de altă parte, este nevoie să lăsăm evenimentele să se desfășoare în ritmul lor pentru că este spre binele nostru.
• Astro vibrația zilei ne aduce o stare de indecizie, ne putem răzgândi de la o clipă la alta, așa că este nevoie să analizăm bine hotărârile pe care trebuie să le luăm astăzi, dar primim și susținere pentru idei mărețe, dezvoltare, efervescență interioară a puterilor creative și obiective dincolo de limitări. Să vedem cum este influențată fiecare zodie.
Berbec – Deplasări în scop profesional sau în folosul altora, atenție mare la detalii, altfel există risc de neînțelegeri, astro recomandare de a te documenta riguros și de a selecta cu atenție informațiile pe care le afli astăzi.
Taur – Astro clarificări în domeniul profesional, risc de iluzii și confuzie dacă tratezi problemele cu superficialitate, dozează-ți eforturile pentru a nu provoca probleme de sănătate.
Gemeni – Tu ai o zi cu toane, te răzgândești mult și riști să strici relații, astro sfat de a te concentra pe treburi ușoare, până ți se mai limpezește mintea, nu te implica în problemele altora.
Rac – Astro aspecte care arată o sănătate vulnerabilă, evită excesele, eforturile mari și agitația, este o zi în acre ar fi bine să te preocupte starea ta.
CITEȘTE ȘI: RUNA MAGICA. 5 OCTOMBRIE: TYR ȘI PERTHO – IEȘIM DIN IMOBILISM
Leu – Emotivitatea și subiectivitatea sunt accentuate, astro atenționare de fi prudent în decizii, atenție mare le semnarea documentelor și la dialogurile tensionate cu cei din jur.
Fecioară – Relații profesionale zgomotoase astăzi, dar apar informații interesante de la șefi, astro energii care impulsionează indeciziile, una vrei să spui, alta iese pe gură, ascultă mai mult.
Balanță – Comunicare este greoaie, dar ai astro susținere pentru dezvoltare personală, îmbogățire culturală, noutăți intelectuale, cursuri profesionale.
Scorpion – Banii și bunurile comune sunt în atenția ta astăzi, astro conjuncturi care te forțează să investești spre binele altora sau să împarți ceea ce ai, găsește une chilibru și evită risipa și specula.
Săgetător – Provocări la discuții tensionate din partea colaboratorilor, astro atenționare de a trata cu seriozitate parteneriatele, schimbări în relații, evită deciziile majore.
Capricorn – Agitație la serviciu astăzi, nevoia ta de a colabora nu îți este satisfăcută, astro atenționare la sănătate, evită eforturile în exces pentru a nu-ți pune în pericol sănătatea.
Vărsător – Dispute în cuplu astăzi cauzate de responsabilități multe și mărunte, astro atenționare pentru risc de confuzii și subiectivism, încearcă să realizezi o atmosferă pozitivă în casă.
Pești – Familia și treburile gospodărești se află în atenția ta astăzi, fii atent la detalii pentru că afli dezvăluiri importante, astro recomandare de a evita deciziile majore, fii atent la posibile defecțiuni în casă.
CITEȘTE ȘI: CARAVANA PLOIEȘTI JAZZ FESTIVAL VA STRĂBATE ORAȘUL ÎN FIECARE SEARĂ DE SÂMBĂTĂ
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană