• Runa Magica ne arată o zi cu multe conștientizări, clarificări ale unor situații care ne aduc satisfacții sufletești, întâmplări care se petrec foarte rapid.
• Dagaz este runa soarelui de dimineață, a luminii și înțelegerii situațiilor din jur.
• Runa Gebo reprezintă darul care ne aduce bucurie sufletească, lecția de a dărui, dar și de a primi.
Runa Dagaz ne arată succesul, activitatea, satisfacția, conștientizarea, iluminarea, clarificările, ieșirea din întuneric la lumină. Simbol al soarelui de primăvară ce determină creșterea și înflorirea, Dagaz reprezintă o dezvoltare favorabilă, pe deplin consimțită, însoțită de entuziasm și speranță. Runa ne indică o perioadă de prosperitate, sănătatea recăpătată, triumful asupra situației potrivnice. Dagaz ne mai indică timpul scurt, întâmplări care se succed cu repeziciune și care ne aduc înțelegeri suplimentare ale unor situații confuze. Posibilitățile de rezolvare se înmulțesc și ne scot la iveală resurse lăuntrice necunoscute sau neexploatate până acum. Runa aduce, însă, și avertismentul de a fi pregătiți pentru o schimbare care presupune să nu ne mai ascundem de realitate.
CITEȘTE ȘI: JOI ÎNCEP ZILELE ORAȘULUI BREAZA. FELI, CABRON, NICO ȘI MATILDA PASCAL COJOCĂRIȚA SE NUMĂRĂ PRINTRE INVITAȚI
Este urmată de runa Gebo, darul care ne aduce bucurie sufletească. Gebo ne arată că multe dintre situațiile de astăzi u implicații afective. O recompensă mult așteptată se materializează astăzi, abilități ascunse ies la suprafață pentru a ne ajuta să rezolvăm unele probleme. Clarviziunea și generozitatea sunt la cote mari, relațiile sunt armonioase, primim sprijin dezinteresat într-o acțiune soldată cu bune rezultate financiare, parteneriat în iubire sau afaceri. Un singur avertisment ne aduce runa Gebo: este momentul să ne supraveghem cheltuielile pentru că riscăm să devenim risipitori.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne pune în gardă asupra tendinței de a ne grăbi și de a ne minți singuri. Contraziceri sau schimbări pot să ne pună într-o situație inconfortabilă. Este o zi în care trebuie să fim sinceri mai ales cu noi înșine și să abordăm oportunitățile cu seninătate și atitudine pozitivă. Ne aflăm în pragul unei înnoiri, al unei ameliorări, cu condiția să ne înlăturăm îndoielile și ezitările. Runa Magica ne sfătuiește să ne manifestăm grija și iubirea față de cei dragi. Astăzi, toate contactele sociale ne sunt folositoare.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană