• Astro elementele acestei perioade ne susțin pentru a găsi rezolvări mai inteligente la problemele pe care le avem, avem mintea deschisă și inspirația pentru cele mai bune strategii și soluții astfel încât să obținem cele mai bune rezultate cu efort minim.
• Energiile zilei activează creativitatea, organizarea, aplicarea planurilor și a potențialului real pentru identificarea de noi posibilități, mai potrivite și mai ușoare în fața provocărilor.
• Astro vibrația acestui weekend ne favorizează eliminarea de greutăți, griji, stres într-un mod neobișnuit, ne descurcăm eficient în fața avalanșei de idei și începem să percepem mai clar evoluția noastră. Să aflăm cum este influențată fiecare zodie.
Berbec – Te afli în fața unor provocări din punct de vedere financiar, care îți solicită creativitatea și planurile de investiții pe termen lung, astro susținere pentru strategii și idei mărețe, dar atenție, pentru că ele trebuie abordate cu pași mici.
Taur – Parteneriatele și relațiile sunt supuse reevalurărilor în această perioadă, astro susținere pentru luciditate sporită în colaborări, acum vezi mai clar cine te împiedică și cine este alături de tine.
Gemeni – Reorganizarea programului este prioritară pentru tine și asta pentru că planurile tale vizează idei noi și streategii pe termen lung, astro avertisment de a nu te lăsa demotivat, nu uita că este necesar să te pui și pe tine în lista de priorități.
Rac – Tensiuni în sfera personală, în acest weekend, posibile discuții contradictorii cu cei dragi, astro aspecte care îți solicită diplomația și răbdarea, fii deschis și înțelegător cu cei din jur, micile surprize vor detensiona atmosfera.
Leu – Prioritățile casnice îți solicită atenția în aceste zile, sunt astro favorizate investițiile pentru casă, achizițiile, investițiile, renovările, evită rigiditatea în principii și discuțiile contradictorii care pot strica atmosfera tuturor.
Fecioară – Deplasări scurte în folosul celor dragi, astro energii care aduc o mare claritate în gândire și pragmatism, găsești cele mai bune soluții la poblemele tale și ale celor din jur, încearcă să fii flexibil în fața propunerilor celor dragi.
Balanță – Astro energii care te provoacă la o reevaluare a financiară, acum poți analiza la rece situația banilor tăi și poți decide care este cea mai bună soluție pentru câștiguri mai mari, vezi unde greșești când te raportezi la prosperitate, cei dragi te susțin.
Scorpion – Astro influențe cu o mare energie și putere de muncă, dar și cu mofturi, cei din jur îți percep toanele și vor să te ajute să depășești tensiunile, simțul umorului te poate scoate din cele mai negre gânduri, folosește-l.
Săgetător – O zi în care ai dori să te dedici introspecției, meditației, astro susținere pentru observarea cu mare claritate a situațiilor în care te afli, fie profesionale, fie personale, fii atent la dialoguri, ai putea afla detalii care să te ajute la rezolvarea unor probleme.
Capricorn – Astro influențe care te predispun la selectarea anturajului și a prietenilor, în acest weekend percepi și gândești foarte clar și realist scopurile comune, colaborările, parteneriatele, ai încredere în ceea ce vezi.
Vărsător – Cariera și domeniul profesional se află în atenția ta imediată, vrei să schimbi din temelii ceea ce este în prezent, te implicit în activități noi și primești astro susținere consistentă pentru a trasa planuri pe termen lung, încearcă un echilibru între eforturi și recompense, altfel te vei trezi îngreunat de muncă multă pe bani puțini.
Pești – Astro aspecte care te predispun la filosofie, învățare, dezvoltare personală, instruire pe termen lung, cursurile te atrag ca un magnet, vrei să afli mai multe despre profunzimea umană, profită de această energie și răsfață-te cu timp dedicat nevoilor tale sufletești.
CITEȘTE ȘI: S-A STINS DIN VIAȚĂ RYAN O'NEAL, ACTORUL CUNOSCUT PENTRU ROLUL PRINCIPAL DIN CELEBRUL "LOVE STORY"
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană