• Astro aspectele zilei ne arată necesitatea de a ne gestiona emoțiile, impulsivitatea, dar ne și amplifică nevoia de a-I ajuta pe cei din jur, comunicarea, relațiile personale.
• Energiile zilei ne impun adaptarea rapidă la schimbări de tot felul, negocieri, soluții de compromis pentru rezolvarea problemelor.
• Astro vibrația zilei ne aduce în atenție tensiunile din familie sau din casă pentru a fi clarificate o dată pentru totdeauna. Să vedem cum sunt influențate zodiile.
Berbec – Mari șanse de a te bucura astăzi de persoana iubită, astro tensiuni care amlifică fluctuațiile emoționale, posibile discuții aprinse pe care le poți aplana cu simțul umorului și farmecul tău înnăscut, planurile făcute azi au șanse de succes.
Taur – Vrei să stai acasă în confort și liniște, astro susținere pentru o bună planificare a priorităților, o zi cu spor la reparații, achiziții valoroase și planuri domestice.
Gemeni – Agitația mentală este la cote extreme, iar asta atrage lângă tine oameni pe aceeași lungime de undă, ceea ce sporește stresul, astro aspecte care favorizează remodelarea personalității.
Rac – Bani, astăzi, din multe oportunități de colaborare, sunt astro favorizate activitățile profesionale, dar pe de altă parte familia are nevoie de ajutorul tău material, așa că sunt anunțate cheltuieli pentru cei dragi.
Leu – Planuri mari pentru dezvoltarea ta personală, stări de spirit fluctuante, astro energii care amplifică nevoia de conexiune sufletească, de activități cu cei dragi, de regăsire emoțională.
Fecioară – Energia vitală se află la cote joase, astro recomandare de a te ocupa numai de treburile ușoare, vorbeește cu cineva de încredere despre tensiunile prin care treci și te vei simți mai bine.
Balanță – Parteneriatele sunt foarte active astăzi, astro oportunități pentru idei noi privind dezvoltarea personală, călătoriile, instruirea profesională, notează-le și selectează mai târziu ce ai de făcut.
Scorpion – Forfotă mare în sfera profesională, solicitări de tot felul de la persoane care dețin autoritate, astro susținere cu recunoașterea meritelor, fii prudent și modest pentru că în spatele bunăvoinței altora se ascund interese personale.
Săgetător - Activitățile culturale, planurile de călătorii, dialogurile cu oameni erudiți sunt prioritățile zilei, astro susținere cu un mental puternic, ascultă ce se vorbește în jurul tău pentru că ai multe de învățat astăzi.
Capricorn – Astro susținere pentru achitarea facturilor, eliberarea de datorii, relaționarea cu instituțiile financiare, evită cheltuielile hazardate și analizează cu atenție situațiile sociale în care ești implicat.
Vărsător – Clarificări în relații atsăzi, sunt astro favorizate schimbările în programul de viață, dialogurile, exprimarea ideilor și a proiectelor comune cu cei dragi, soluții bune pentru rezolvarea problemelor din familie.
Pești – Astro susținere mare în rezolvarea treburilor cotidiene, fi ele de serviciu, fie personale, dar mare prudență la suprasolicitare pentru a venit momentul să înveți o mai mare grijă de tine, fizic și psihic.
CITEȘTE ȘI: MUZEUL DE ȘTIINȚELE NATURII ȘI MUZEUL DE ARTĂ PRAHOVA NU VOR PARTICIPA ANUL ACESTA LA NOAPTEA MUZEELOR
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană