- A XI-a ediție a Festivalului „Printre Măguri” va avea loc în perioada 27 - 29 iunie, în Măgureni (Satu Banului), Prahova.
- Printre cei care au confirmat participarea se numără trupele Iris și Fără Zahăr.
Și ediția din acest a Festivalului „Printre Măguri” se anunță una de excepție.
„Mergem pe același drum și în 2025 la cea de-a unsprezecea editie și promovăm muzica de calitate, sportul, voia bună și prietenia în grădina „Printre Măguri” din Satul Banului, Măgureni, Prahova.
Vă așteptăm cu mic, cu mare să ne bucurăm împreună cu artiștii de trei nopți de vară, cu foc de tabără și dans cât cuprinde, în grădina cu miros de fân cosit, de la marginea satului.
Pentru cei care vor dori să-și umple timpul în mod activ, avem ture ghidate cu bicicleta pe Via Muntenia, drumul care străbate Muntenia subcarpatică de la Focșani la Cozia. Pentru cei care nu știu, Via Muntenia începe simbolic din Grădina Printre Măguri, acolo unde se află și kilometrul 0. Vă vom oferi, de asemenea, „tot din partea casei” și ture pe jos, pe Via Muntenia, dacă vor exista doritori.
Invităm și meșterii populari, să pregătească bucate sau produse tradiționale din zona muntenească.
În rest, grădina rămâne deschisă în cele trei zile pentru relaxare, hoinăreală, jocuri sau plajă pe malurile râului Prahovița, din «fundul grădinii»”, anunță organizatorii.
Program „Printre Măguri” - ediția a XI-a
Vineri, 27 iunie - ora 18:30
Adi Bezna
Jul Baldovin
Toulouse Lautrec
Folk Frate
Adrian Despot
Făra Zahăr
Sâmbătă, 28 iunie - ora 18:30
Rana
Mircea Vanca
Daniel Iancu
Emeric Imre
Spitalul de Urgență
Mircea Baniciu
IRIS Cristi, Valter & Boro
Duminică, 29 iunie - ora 12:30
Mircea Vintila & Vali Vatuiu
Expoziții umoristice pe toata durata festivalului - Costel Pătrășcan
Copiii sub 12 ani au acces gratuit și trebuie să fie însoțiți de un adult.
Citiți și: 21 de weekend-uri tematice, în Ploiești, pe Bulevardul Independenței
Biletele pot fi achiziționate de AICI.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană