• România se pregătește să aleagă reprezentanta sa la unul dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale de frumusețe, Miss Internațional.
• Anul acesta, competiția internațională va avea loc la Tokyo, Japonia.
În perioada 24–25 mai 2025, la București, va avea loc preselecția oficială a concursului Miss Internațional România 2025. Tinerele aspirante la coroană se pot înscrie exclusiv prin prezență fizică, prezentând fișa de casting descărcabilă de pe site-ul oficial AICI.
Finala națională se va desfășura pe 11 iunie 2025, într-un cadru spectaculos, la Ambasador Events Otopeni, acolo unde finalistele vor concura pentru titlul suprem: Miss Internațional România 2025 și dreptul de a reprezenta România la marea competiție internațională care va avea loc la Tokyo, Japonia.
MI este unul dintre cele patru mari concursuri globale de frumusețe, alături de Miss World, Miss Universe și Miss Earth.
Evenimentul internațional a fost lansat în 1960 în Statele Unite și se desfășoară în prezent sub egida Asociației Internaționale a Culturii și a Miss Paris Group, având ca obiectiv promovarea înțelegerii culturale și a păcii mondiale prin frumusețe, carismă și implicare.
Actuala deținătoare a titlului MI este Huỳnh Thị Thanh Thủy din Vietnam, încoronată pe 12 noiembrie 2024 la Tokyo.
Cea care va purta eșarfa României la ediția din 2025 va fi aleasă dintre cele mai elegante, talentate și încrezătoare concurente din țară, în cadrul unei selecții naționale spectaculoase.
Sloganul competiției din acest an este „Frumusețea care inspiră, excelența care convinge”, dorindu-se să sublinieze atât eleganța vizibilă, cât și forța interioară și individualitatea participantelor.
CITEȘTE ȘI: Miss Universe 2024 vine din Danemarca: Victoria Kjær Theilvig are 21 de ani
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană