- Iron Maiden vine la București, în primăvara anului viitor, cu turneul „Run For Your Lives”.
- Concertul va avea loc pe Arena Națională, pe 28 mai 2026.
Biletele pentru concertul Iron Maiden de la București vor fi puse în vânzare pe 27 septembrie, ora 11:00, la ironmaiden.emagic.ro şi pe iaBilet.ro.
Formația ajunge în România cu turneul aniversar „Run For Your Lives”, dedicat celor 50 de ani de carieră, aducând un setlist care reuneşte momente definitorii din istoria trupei şi cu cel mai spectaculos show pus în scenă până acum.
„Ne bucurăm enorm de acest turneu Run For Your Lives. Fanii au fost incredibili, setlistul este perfect pentru aniversarea de 50 de ani, show-ul este, probabil, cel mai bun pe care l-am făcut vreodată, iar cererea de bilete a fost uriaşă – aproape toate spectacolele au fost sold out, cu peste un milion de fani prezenţi. Aşa că am decis să susţinem mai multe concerte în Europa, înainte de a merge în alte părţi ale lumii mai târziu în an. Desigur, Simon Dawson se va alătura din nou la tobe, iar el şi întreaga trupă le mulţumesc fanilor pentru primirea extraordinară din prima parte a turneului”, a declarat basistul şi fondatorul trupei, Steve Harris.
Citiți și: Taylor Swift s-a logodit cu Travis Kelce. Anunțul a primit 9 milioane de aprecieri într-o oră
Biletele vor fi puse în vânzare sâmbătă, 27 septembrie, la ora 11:00, iar pre-sale-ul pentru membrii fan clubului Iron Maiden începe pe 23 septembrie, la ora 11:00. Clienţii Emagic şi iaBilet vor avea la dispoziţie un pre-sale cu acces exclusiv începând cu 24 septembrie, la ora 11:00, în baza unui cod pe care il vor primi pe email, scrie News.ro.
Pentru acest eveniment vor fi disponibile bilete cu acces general în zona de gazon (categorie unică), precum şi bilete cu loc pe scaun în cele trei inele ale stadionului.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană