Sindicatul Poliției Locale "Mihai Viteazul" a transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj de condoleanțe după decesul unui polițist local, în urma unui accident grav petrecut în Prahova (VEZI DETALII). Mesajul sindicaliștilor cuprinde, însă, și acuzații grave. Aceștia desvăluie că tragedia s-a petrecut deoarece barierele de la trecerea laa nivel cu calea ferată nu au funcționat.
Polițistul local care și-a pierdut viața avea 42 de ani. În aceeași mașină s-au mai aflat un polițist de la Poliția Română și doi jandarmi. Cei trei au fost răniți și transportați la spital. Dar au scăpat cu viață în mod miraculos, dacă e să ne uităm la halul în care a ajuns autospeciala Poliției Locale implicată în accident, după ce a fost lovită de tren.
IJP Prahova nu a oferit, până acum, detalii oficiale despre dinamica produceri tragediei de la Dumbrava. "Astăzi, în jurul orei 15:30, am fost sesizați cu privire la faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Cornu de Jos, s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție locală, care a fost lovită de un tren privat care circula pe ruta Urziceni-Ploiesti. În autospecială se aflau 2 jandarmi, un ofițer de poliție națională și un polițist local. La acest moment se desfășoară cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Din nefericire, polițistul local, un bărbat în vârstă de 42 de ani, a fost declarat decedat, ceilalți 3 ocupanți fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", este comunicatul Poliției prahova, transmis sâmbătă după-amiază.
Sindicatul Poliției Locale "Mihai Viteazul" a dezvăluit, însă, alte detalii, care arată că nenorocirea ar fi putut fi evitată dacă sistemele de avertizare, de la trecerea la nivel, ar fi funcționat. "Dumnezeu sa îl odihnească pe polițistul local în vârstă de 42 de ani, fost membru al nostru Bărăitareanu Marius! Condoleanțe familiei și colegilor din Dumbrava!
Din ce am înțeles acesta se deplasa cu autospeciala Poliției Locale fiind și șofer, însoțit de un agent principal de poliție și 2 jandarmi acționând în cadrul Secției 10 Poliție Prahova spre comuna alăturată Drăgănești. La trecerea cu calea ferată, barierele nu au funcționat și nu au putut să fie avertizați ca va trece un tren. Se pare că este a 3 oară în acest an când barierele nu merg! Acum un tată și un coleg este mort! Acesta a murit decapitat..... în timp ce acționa în sistem integrat. Dl. Vela (Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne - n.r.), comentarii????
P.S. Sănătate polițistului și celor 2 jandarmi transportați în stare foarte gravă la spital!" este mesajul publicat astăzi de Sindicatul Poliției Locale "Mihai Viteazul".
Sursa foto: ISU Prahova