Mai bine de jumătate din țară se va afla, până luni seară, sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică.
Avertizarea meteo emisă de ANM va fi valabilă în intervalul 3 mai, ora 12.00 - 4 mai, ora 22.00, în București și în județele Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui.
"În Muntenia, Moldova și local în Transilvania, Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25...30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40...60 l/mp. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60...70 km/h, vijelii și, izolat, grindină", prognozează meteorologii din cadrul ANM.
Aceștia spun că astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
Foto: Facebook/ Meteoplus