Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Autoritățile pregătesc documentul prin care va fi prelungită starea de alertă, la nivel național, dar și introducerea de noi restricții, în contextul creșterii numărului de infectări cu SARS-CoV-2.

 

Restricțiile privind circulația pe timpul nopții vor fi valabile începând, cel mai probabil, cu ora 22.00, după cum au anunțat dea președintele Klaus Iohannis, dar și premierul Florin Cîțu. Măsura este discutată miercuri, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, iar potrivit surselor citate de Digi 24 aceasta nu va fi singura care se va regăsi printre propunerile CNSU.

Autoritățile iau în calcul inclusiv reducerea capacității de cazare în stațiunile montane. Potrivit sursei citate, s-ar discuta despre un procent de 70%. Premierul Florin Cîțu a spus, însă, astăzi, că este vorba de "doar câteva pensiuni în stațiunile montane". Premierul a mai adăugat că una dintre propuneri se referea la închiderea mall-urilor, în zilele de weeend, și că nu a fost de acord cu această măsură.

Nu în ultimul rând, este foarte probabil ca și pentru localuri să fie stabilită o altă oră de închidere, corelată cu noua oră la care vor fi aplicate restricțiile privind circulația pe timpul nopții.

Propunerile formulate de Comitetul  Național pentru Situații de Urgență  trebuie adoptate, ulterior, prin hotărâre de Guvern.

Foto ilustrație

Back To Top